După opt luni de blocaj financiar care a obligat Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și clubul de baschet CSU la un regim de supraviețuire, rectorul universității vine cu vestea așteptată de întreaga comunitate academică și sportivă: banii din PNRR au început să intre, iar restricțiile bugetare au fost ridicate.
Într-o conferință de presă desfășurată astăzi, în martie 2026, conducerea ULBS a confirmat că mecanismul birocratic care înghețase proiectele de cercetare și mobilitățile a fost, în sfârșit, deblocat. Rectorul a anunțat oficial anularea Hotărârii de Senat din iulie 2025, care impusese o „dietă” financiară severă instituției.

„S-au pus în mișcare lucrurile și cererile de rambursare au început să fie prelucrate. Primim informări constant că urmează să ni se facă plățile. De aceea, începând de astăzi, prin Hotărâre de Senat, am anulat interdicția de finanțare a mobilităților, a organizării de conferințe și a decontării taxelor de open access sau achizițiilor de echipamente”, a declarat rectorul ULBS.
Această decizie vine după ce universitatea a fost nevoită să acopere din resurse proprii un gol imens, de aproximativ 15 milioane de lei, sumă pe care statul român a întârziat să o ramburseze pentru proiectele PNRR.
Gură de oxigen pentru CSU Sibiu: Se termină „sezonul de sacrificiu”?
Efectul acestui anunț se va resimți direct și în „curtea” echipei de baschet. În 2024, lipsa de cash-flow (lichidități) a făcut ca BC CSU Sibiu să piardă aproape jumătate din banii de pe Agenda Sportivă a Primăriei (aprox. 900.000 lei), deoarece clubul nu avea banii necesari pentru a face plățile inițiale pe care ulterior să le deconteze.
Această criză de lichidități, legată ombilical de situația financiară a ULBS, a dus atunci la datorii de peste 1,3 milioane de lei (furnizori și salarii).(detalii aici)


