Cu toate că de la începutul anului prețul carburantului a crescut semnificativ, reprezentanții Tursib anunță că nu au în plan, în acest moment, o majorare a tarifelor pentru transportul public.
Călătorii nu au motive de îngrijorare în ceea ce privește o posibilă scumpire a biletelor de autobuz. Potrivit companiei Tursib, tarifele actuale vor rămâne neschimbate. „Momentan nu s-au luat în calcul niciun fel de modificări de prețuri ale titlurilor de călătorie Tursib”, a declarat Raluca Racz, purtător de cuvânt al societății.
Tarifele actuale rămân aceleași
Ultima scumpire a biltelor Tursib a avut loc la începutul lunii martie a anului trecut. În prezent, un bilet de autobuz, valabil pentru 60 de minute, costă 3,5 lei. Pentru o călătorie Sibiu – Păltiniș, prețul este de 12 lei, iar pentru un bilet de două călătorii pe ruta Sibiu – Păltiniș, prețul este de 21 lei. Prețul pentru transportul bicicletei pe ruta Sibiu – Păltiniș costă 11 lei.
Abonamentele valabile 7 zile calendaristice costă 24 lei, iar cele pentru 30 zile calendaristice, nominale, costă 90 lei. Abonamentele pentru 30 zile, nenominale, sunt 126 le, iar tarifele abonamentelor pe ruta Sibiu – Păltiniș costă 210 lei pentru cele nominale, respectiv 263 lei pentru cele nenominale.
Firmele de transport persoane din județ iau în calcul scumpiri
În schimb, firmele de transport din Sibiu analizează posibilitatea majorării prețului biletelor, având în vedere creșterea costurilor cu carburantul. Reprezentanții spun că fiecare alimentare a microbuzelor și autobuzelor se resimte tot mai mult în buget.
Citește și: Firmele de transport persoane din județul Sibiu iau în calcul scumpiri ale biletelor: ”Ne gândim serios”


