blocaj temporar la roviniete: emiterea va fi suspendată câteva ore

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că miercuri, 8 aprilie 2026, în intervalul orar 00:00 – 04:00, vor avea loc lucrări de mentenanță la Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietă.

Pe durata intervențiilor tehnice, emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă temporar.

Reprezentanții CNAIR reamintesc șoferilor că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității. În ceea ce privește peajul, acesta poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a zilei următoare efectuării trecerii.

Plata se poate realiza la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați, prin SMS sau online, prin intermediul portalurilor și aplicațiilor dedicate telefoanelor mobile.

Ultima oră