Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare a muzicii retro la Sala Transilvania s-a transformat într-o situație incertă pentru sute de fani. De la promisiuni de spectacol grandios în martie, la o amânare în aprilie și, acum, o reprogramare pentru luna iunie sub un nume nou, „Retro Art”, organizatorii de la L’Art Production vin cu noi promisiuni, dar omit să ofere soluții celor care își cer banii înapoi.
Totul a început cu entuziasmul pentru un concert retro programat inițial pe 7 martie 2026. Sibienii au investit sume considerabile, prețurile ajungând la 390 de lei pentru un bilet VIP.
La acel moment, organizatorii de la L’Art Production au invocat motive tehnice:
„Decizia de reprogramare a fost luată pe baza unor considerații operaționale și logistice severe. Producțiile internaționale implică managementul artiștilor, furnizorii tehnici și programul de rutare. Reprogramarea este o măsură responsabilă”, transmiteau aceștia pentru Ora de Sibiu.

Promisiunea inițială: „Banii se returnează în 3-5 zile”
Referitor la cei care nu mai puteau participa pe 25 aprilie (prima dată de reprogramare), organizatorii dădeau asigurări ferme că procesul de refund este simplu și rapid:
„Am lăsat adresa de email unde publicul poate solicita anularea biletelor. Avem sub 20 de solicitări până acum. Există un termen de 15 zile pentru depunerea cererii, iar restituirea se face în următoarele 3-5 zile lucrătoare”, promiteau reprezentanții L’Art Production.

Reacția sibienilor: „E o manevră clară”
Amânarea subită a declanșat un val de cereri de restituire a banilor. Radu, unul dintre păgubiți, a plătit peste 1.200 de lei pentru patru bilete, însă bucuria s-a stins rapid odată cu anunțul primei amânări. A încercat imediat să își recupereze banii, dar s-a lovit de un refuz de asumare:
„Sunt extrem de revoltat! Am solicitat banii pe 27 februarie, a doua zi după anunț. Deși pe site se specifică clar că în caz de amânare banii se returnează ușor, când i-am contactat mi-au spus că ei nu au nicio treabă și să vorbesc cu organizatorul”, declară Radu.
Alina, care deține trei bilete, a trăit aceeași experiență frustrantă timp de o lună, primind doar răspunsuri de tip copy-paste:
„Se împlinește fix o lună de când am trimis primul mail. Nu voi fi în țară pe 25 aprilie și am cerut restituirea banilor. Primesc același răspuns de patru săptămâni încoace. Este timp mai mult decât suficient pentru a returna niște bani pe un serviciu care nu a fost prestat”, ne-a declarat ea.

O nouă amânare
După ce au mutat evenimentul pentru 25 aprilie, organizatorii de la L’Art Production schimbă din nou foaia. Motivul invocat acum? Suprapunerea cu spectacolul Cirque du Soleil și dorința de a aduce trupa Ace of Base în line-up.
Într-un comunicat transmis redacției noastre, organizatorii încearcă să îndulcească pastila amară:
„Am luat decizia de a organiza evenimentul pe data de 27 iunie 2026 la Sala Sporturilor Transilvania. Am ținut cont de suprapunerea cu Cirque du Soleil și dorința publicului de a readuce Ace of Base. Toate biletele achiziționate rămân valabile.”
Pentru data inițială de 7 martie fanii au cumpărat bilete pentru a-i vedea pe Ace of Base (Jenny Berggren), No Mercy, Boney M, Captain Jack și Nana. Acum, odată cu transformarea în „Retro Art” și noua amânare pentru 27 iunie, organizatorii susțin că au reușit să readucă Ace of Base în program, alături de ceilalți artiști confirmați
,,Biletele rămân valabile”
Pentru a compensa așteptarea care durează deja de luni de zile, L’Art Production oferă o facilitate suplimentară posesorilor de bilete:
„Toți cei care dețin bilete vor beneficia de acces GRATUIT la sesiunea Meet & Greet cu artiștii, în cadrul conferinței de presă care va avea loc la Hotel Anastasia, pe 27 iunie, la ora 16:00”, transmit organizatorii.

De asemenea, aceștia subliniază că biletele deja cumpărate rămân valabile fără a fi necesară nicio acțiune din partea spectatorilor. Evenimentul din 27 iunie va fi unul simbolic, fiind declarat ultimul concert organizat la Sala Transilvania înainte ca aceasta să intre într-un amplu proces de renovare.


