olimpiada națională de chimie are loc la sibiu: isj primește 50.000 lei de la primărie pentru organizare
Sursa: Facebook/Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Primăria va ajuta Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu cu 50.000 de lei pentru a putea organiza Olimpiada Națională de Chimie. Peste 400 de elevi din toată țara sunt așteptați în oraș la finalul lunii aprilie. 

ISJ a cerut ajutorul Primăriei Sibiu pentru a putea organiza Olimpiada Națională de Chimie. În jur de 400 de copii din toate județele țării vor veni în oraș, în perioada 25-29 aprilie, pentru a participa la competiție. 

Cheltuielile cu masa și cazarea participanților vor fi asigurate de Ministerul Educației, însă Inspectoratului Școlar Județean Sibiu i-a revenit responsabilitatea de a acoperi costurile logistice și altele necesare desfășurării probelor. În total e nevoie de 200.000 de lei, motiv pentru care ISJ a cerut sprijinul municipalității. Potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează a fi votat în ședința de miercuri, 8 aprilie, suma solicitată primăriei este de 50.000 de lei. 

„Cheltuielile necesare pentru proba practică vizează, în principal: achiziția de reactive și materiale necesare desfășurării probelor practice; consumabile de laborator și materiale auxiliare; organizare și dotare spații de concurs; alte cheltuieli logistice și administrative aferente desfășurării competiției”, se arată în raportul de specialitate. 

Banii vor fi luați de la bugetul local, iar primăria va încheia un acord de asociere cu ISJ Sibiu. 

Ultima oră