Traficul rutier este afectat, luni, 13 aprilie, pe DN7 Valea Oltului, pe raza localității Racovița.
UPDATE 6 – Din păcate, tânăra în vârstă de 23 de ani, pasagera în autoturismul răsturnat, înmatriculat în județul Sibiu, a decedat.
UPDATE 4: În urma accidentului rutier au rezultat 4 victime, care vor fi transportate la spital: o persoană de sex masculin (șoferul mașinii răsturnate) va fi transportată la UPU Sibiu, alte două victime la UPU Vâlcea, iar persoana de sex feminin, resuscitată, va fi transportată de elicopter la Craiova.
Traficul rutier a fost deblocat și se desfășoară în ambele sensuri.
UPDATE 3: În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 53 de ani, din județul Ilfov, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din județul Sibiu. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în zona căii ferate.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane: șoferul în vârstă de 27 de ani, o pasageră de 23 de ani aflată în același autoturism, precum și o pasageră din celălalt vehicul implicat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

UPDATE 2: Pentru femeia pasager rănită grav, domiciliată în județul Sibiu, a fost solicitat un elicopter SMURD din Dolj pentru transportul de urgență la spital.
UPDATE1: Potrivit surselor Ora de Sibiu, accidentul ar fi fost provocat de o depășire neregulamentară efectuată de un autoturism marca Porsche, înmatriculat în județul Ilfov, care a intrat în coliziune frontală cu o mașină Skoda, înmatriculată în județul Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Conform primelor date comunicate de IPJ Vâlcea, în accident au fost implicate două autovehicule. În urma coliziunii, unul dintre acestea s-a răsturnat în afara carosabilului, iar o pasageră a rămas încarcerată.
Salvatorii au acționat rapid pentru scoaterea victimei rămasă prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, în condițiile în care persoana prezenta leziuni grave.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren, pentru a evita producerea altor incidente.






