Pe scurt:
Doar o țară din lume își asigură complet hrana din producția proprie. Vezi pe ce loc se află România și ce regiuni sunt cele mai vulnerabile.
O analiză publicată în Nature Food, citată de Adevărul, arată că securitatea alimentară globală este mult mai fragilă decât se credea. Studiul evaluează capacitatea țărilor de a-și asigura o dietă completă și echilibrată, nu doar cantitatea de calorii produse la nivel național.
Analiza ia în calcul șapte grupe alimentare esențiale: produse amidonoase, fructe, legume, lactate, carne, pește și leguminoase. Potrivit datelor, Guyana este singurul stat din lume care reușește să producă suficient din toate cele șapte grupe pentru a-și acoperi necesarul intern.
Specialiștii explică această situație prin factori geografici și climatici. Țările din zonele nordice, de exemplu, au sezoane agricole mai scurte, ceea ce limitează diversitatea alimentelor proaspete produse local.
Orientul Mijlociu și Africa de Nord au cea mai scăzută autosuficiență alimentară
Regiunile Orientului Mijlociu și Africii de Nord sunt printre cele mai puțin autosuficiente din lume, principala problemă fiind lipsa resurselor de apă. Aceste zone găzduiesc aproximativ 6% din populația globală, dar dispun de mai puțin de 2% din resursele de apă regenerabilă, ceea ce limitează dezvoltarea agriculturii la scară largă.
Un alt aspect important este producția de pește. Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Asia concentrează 91% din producția mondială de acvacultură, ceea ce determină multe alte state să depindă de importuri pentru produse marine.
România produce intern cinci din cele șapte grupe alimentare esențiale
În clasamentul global, România ocupă locul 21 în ceea ce privește capacitatea de a-și acoperi necesarul alimentar din producția internă, reușind să asigure cinci din cele șapte grupe alimentare esențiale. Pe același nivel se află și alte țări precum Spania, Turcia, Rusia, Ucraina și Croația.
Deși aceste state au un sector agricol dezvoltat, ele rămân dependente de importuri pentru anumite categorii de alimente, ceea ce evidențiază vulnerabilitatea echilibrului alimentar la nivel global, influențat de climă, resurse și infrastructură agricolă.
