Un accident rutier s-a produs vineri la intrare pe Valea Oltului. Două mașini au intrat în coliziune, fiind implicate 5 victime în eveniment.
UPDATE
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, la mișcarea de pe loc a autoturismului staționat pe marginea părții carosabile, cu intenția de a întoarce, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Mureș, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Constanța, cu care intra în coliziune”, a precizat Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ambele mașini circulau pe direcția de deplasare Sibiu – Vâlcea.
Un pasager din autoturismul condus de tânărul în vârstă de 28 de ani, respectiv un minor în vârstă de 6 ani, domiciliat în Baia Mare, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital, conștient, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Traficul rutier este în continuare îngreunat.
Știrea inițială
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație, produs pe DN 7, la intrarea în localitatea Boița. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale.

Potrivit primelor informații, în accident sunt implicate două vehicule și 6 persoane.
„La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere și două echipaje SAJ. Un minor în vârstă de 6 ani care a suferit un traumatism cranian este transportat la CPU Luther, conștient”, informează Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Traficul rutier este îngreunat.


