Rivala lui FC Hermannstadt în lupta pentru evitarea retrogradării directe, Unirea Slobozia nu a primit licența pentru sezonul viitor de Superligă, astfel că Sibiul are șanse tot mai mari să meargă la baraj.
Aflate la egalitate de puncte cu patru etape înainte de finalul play-out-ului din Superliga, FC Hermannstadt și Unirea Slobozia se bat pentru evitarea retrogradării directe, în timp ce ultima clasată, Metaloglobus este ca și picată.
Ialomițenii nu au îndeplinit punctajul minim necesar pentru obținerea licenței, pentru că au deficiențe la nivelul Academiei de copii și juniori, capitol esențial în evaluarea Federației.
Președintele Ilie Lemnaru a confirmat că a fost depus apelul la decizie, iar verdictul final urmează să fie stabilit la finalul play-out-ului.
Dacă decizia va rămâne definitivă, Unirea Slobozia ar merge automat în Liga 2, alături de Metaloglobus, în timp ce FC Hermannstadt ar merge la baraj, cel mai probabil cu FC Voluntari.
Sibienii au avut și ei emoții pentru licențiere, din cauza problemelor financiare, dar au rezolvat situația. Echipa lui Dorinel Munteanu trebuie să rămână la fel de concentrată pe final de sezon, pentru că Slobozia poate întoarce situația licențierii la Apel.



