Două TIR-uri au fost implicate, luni, într-un accident pe Valea Oltului. Traficul rutier este afectat la Brezoi.

UPDATE

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 63 de ani, din comuna Sălătrucel, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Moftin, județul Satu Mare.

„În urma impactului, bărbatul de 46 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, din cauza stării medicale, urmând ca procedura să fie efectuată la unitatea medicală”, informează IPJ Vâlcea.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Traficul rutier în zonă este temporar blocat, pentru efectuarea cercetărilor la fața locului și pentru îndepărtarea vehiculelor de pe carosabil, urmând a fi reluat în condiții normale după finalizarea intervenției.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează participanții la trafic că circulația rutieră pe DN 7, pe raza localității Brezoi, este afectată în urma producerii unui eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule de mare tonaj.

La fața locului intervin polițiștii rutieri pentru gestionarea situației și efectuarea verificărilor specifice. De asemenea, în zonă au fost mobilizate mai multe echipaje medicale. O persoană a fost descarcerată.

„S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială CBRN, precum și 2 ambulanțe aparținând SAJ. Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în accident sunt implicate două autotrenuri, iar o persoană este încarcerată. S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanei încarcerate, care a fost predată, conștientă, echipajelor medicale prezente la fața locului”, transmit reprezentanții ISU Vâlcea.

IPJ Vâlcea recomandă participanților la trafic să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Ultima oră