Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, a transmis un comunicat de presă în care anunță că social-democrații susțin interzicerea jocurilor de noroc în municipiu, după consultări directe cu cetățenii.

Potrivit acestuia, PSD Sibiu a organizat un chestionar în mai multe cartiere ale orașului, iar majoritatea covârșitoare a respondenților s-a pronunțat pentru eliminarea completă a jocurilor de noroc din comunitate. Inițiativa vine, spune Bogdan Trif, în contextul în care partidul a ales dialogul direct cu oamenii, nu consultările online.

În cadrul chestionarului, sibienii au avut de ales între patru variante: interzicerea totală a jocurilor de noroc, reglementarea strictă a acestora, amenajarea unor spații dedicate la periferie sau o altă opțiune. Cea mai susținută variantă a fost prima – eliminarea completă a acestor activități din oraș.

Redăm mai jos comunicatul de presă

“În Sibiu, vocea cetățenilor a fost ascultată cu adevărat. Pentru că se știe deja ca nu ne plac boții și tiriboții…și pentru că preferăm să dezbatem față în față, decât online, PSD a făcut ceea ce este normal: s-a consultat cu oamenii din toate cartierele orașului, iar mesajul a fost clar și aproape unanim — jocurile de noroc trebuie scoase din comunitate, adică prima variantă din cele 4 supuse chestionării.

Variantele de răspuns din chestionar au fost:

1. Interzicerea totală a jocurilor de noroc în oraș

2. Reglementarea strictă (distanță minimă obligatorie față de școli, parcuri, biserici, spitale)

3. Amenajarea unui spațiu exclusiv la periferia orașului

4. Altă variantă

Nu vorbim doar despre o decizie administrativă, ci despre protejarea familiilor, a tinerilor și a unui climat sănătos în oraș. În urma acestor consultări, PSD va acționa în consecință și va susține această măsură în cadrul Consiliului Local.

Este un pas important spre un oraș mai sigur și mai responsabil. Când cetățenii vorbesc, administrația trebuie să asculte.”

Ultima oră