Antrenorul lui FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu anunță că cererile de faliment ale clubului depuse de către foști antrenori sau jucători nu afectează echipa sibiană, care vineri are un meci crucial pe ”Muncipal”, cu Miercurea Ciuc.

După ce Butean a ajuns la Curtea de Apel cu cererea de falimentare a clubului, iar Măldărășanu și Căbuz au depus luna trecută solicitările la Tribunalul Sibiu, antrenorul Dorinel Munteanu spune că echipa este concentrată doar la jocul de vineri, cu Csikszereda Miercurea Ciuc.

video
play-rounded-fill

”Eu am auzit foarte târziu, nu cunosc despre acest lucru. Despre Măldărășanu sunt treburile lor, care nu cred că afectează echipa. Eu cred că jucătorii noștri sunt conectați doar doar la joc. Ceea ce se întâmplă în afara lotului și în afara antrenamentelor, eu nu sunt informat” a susținut ”Muni”, în conferința de presă organizată joi, la Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Șoc la FC Hermannstadt: Măldărășanu și Căbuz au cerut și ei falimentul clubului / exclusiv

Salariul restant plătit mieruri a readus buna dispoziție la echipă, iar jucătorii mai au doar o lună restanță. ”Chiar săptămâna asta băieții au fost binedispuși, s-au redus din diferențe salariale. Am spus și înaintea jocului de la Ploiești că ceea ce nu mai putem întoarce este rezultatul din teren. Celelalte probleme care au fost la club, sunt sigur că se vor rezolva. S-au rezolvat o parte și se vor rezolva cu siguranță în cât mai scurt timp” a asigurat Dorinel Munteanu.

”Să câștigăm noi, celelalte lucruri se rezolvă”

Tehnicianul și-a avertizat jucătorii că toate problemele se rezolvă cu rezultate pozitive, iar un nou prilej este vineri, contra ciucanilor. Sibienii au două rezultate pozitive și cu un succes vineri, pot părăsi după mult timp locul direct retrogradabil.

”Am transmis și echipei că orice se poate recupera, asta trebuie să gândească jucătorii, cei care au rămas, bineînțeles, și care își doresc să investească tot ce e mai bun în ei ca să salvăm echipa, să câștigăm jocul de vineri, iar celelalte celelalte lucruri se vor rezolva” a mai punctat cel mai selecționat jucător din naționala României.

Meciul FC Hermannstadt – Csikszereda Miercurea Ciuc se va disputa vineri, de la ora 17.30, pe Stadionul Municipal.

Ultima oră