Este zi de sărbătoare în lumea folclorului sibian. Bianca Fulea, fiica cunoscutului interpret de muzică populară Ionuț Fulea, și Neluțu Oancea, membru al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, și-au unit destinele, spunând un „DA” hotărât într-un moment plin de emoție.

Cei doi se cunosc de aproximativ doi ani, iar povestea lor de dragoste a început chiar în mijlocul evenimentelor artistice. Momentul nu a fost unul obișnuit. Imediat după ceremonie, mirii și apropiații lor au coborât în Piața Mică, unde au încins o horă tradițională, atrăgând privirile trecătorilor și transformând centrul orașului într-o adevărată scenă de sărbătoare.

video
play-rounded-fill

Bianca a fost prezentă frecvent alături de tatăl său pe scenă, în spectacolele organizate împreună cu Junii Sibiului, locul unde l-a cunoscut pe Neluțu.

Foto: Junii Sibiului
Foto: Junii Sibiului

De altfel, ansamblul a fost cel care i-a adus împreună, relația lor dezvoltându-se în timp, pe fondul pasiunii comune pentru tradiții și folclor.

Neluțu Oancea este originar din Tălmăcel, localitate cu tradiție în păstrarea obiceiurilor populare, și este unul dintre membrii activi ai ansamblului „Cindrelul – Junii Sibiului”, una dintre cele mai importante instituții culturale din Sibiu.

Evenimentul a fost marcat de emoție și bucurie, iar vestea căsătoriei a fost primită cu entuziasm de apropiați și de cei care îi cunosc din lumea artistică.

Mesajele de felicitare au curs, iar cei doi au fost înconjurați de gânduri bune.

Bianca și Neluțu pornesc acum împreună pe un nou drum, iar apropiații le doresc sănătate, fericire și o viață plină de împliniri.

Ultima oră