Polițiștii din orașul Brezoi au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitatea Racovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 aprilie, în jurul orei 02:00, în incinta unui bar de pe raza orașului Brezoi. În acel context, suspectul ar fi agresat fizic un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Brezoi, lovindu-l puternic cu pumnii.
Din cauza loviturilor, victima a fost transportată la spital în stare de inconștiență. Ulterior, aceasta și-a recăpătat cunoștința și se află în prezent sub supraveghere medicală.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar după administrarea probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 29 de ani.
Autoritățile precizează că, pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


