Pe scurt:
O locomotivă cu abur veche de 115 ani, restaurată, va conduce din nou trenurile pe Valea Hârtibaciului. Călătoria promite o experiență istorică și peisaje spectaculoase.
Locomotiva cu abur 764.243, supranumită „Aburoasa”, construită în urmă cu 115 ani la Budapesta, va reveni pe șinele Mocăniței Sibiu–Agnita pentru curse speciale organizate între Cornățel și Hosman. Anunțul a fost făcut de Asociația Prietenii Mocăniței, care a precizat că locomotiva a trecut cu succes de parcursul de probă și este pregătită pentru cursele programate pentru vineri, 1 mai 2026, și sâmbătă, 2 mai 2026.
„De locomotiva 764.243 ne leagă multe amintiri frumoase, cu ea am făcut prima noastră cursă, în 2010 la Agnita, dar și primele curse la Cornățel, în 2015-2017. Producție a fabricii de locomotive din Budapesta la 1911, a lucrat pe liniile forestiere din Ardeal înainte de a-și începe cariera turistică, așadar o călătorie cu ea este un arc înapoi în timp, într-o vreme când în tren și în gări se vorbea maghiară, germană și română deopotrivă, iar cei mai mulți călători înțelegeau toate trei limbile. Iar ca să păstrăm tradiția, locomotiva va fi condusă și acum de un mecanic ungur, la fel ca odinioară”, au transmis reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței.
Copiii cu vârste între 3 și 14 ani beneficiază de reducere la bilete, iar cei sub 3 ani pot călători gratuit dacă sunt ținuți în brațe de părinți. Prețul unui bilet este de 60 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copiii peste trei ani. Trenul pleacă din gara Cornățel și circulă pe un tronson de 7 kilometri între Cornățel și Hosman, durata unei călătorii dus-întors fiind de aproximativ 90 de minute. Vagoanele sunt tractate exclusiv de locomotiva cu abur.
Voluntarii extind traseul Mocăniței cu încă 6 kilometri
Din cei 64 de kilometri ai căii ferate înguste de pe Valea Hârtibaciului, voluntarii au reușit să repună în funcțiune 7 kilometri între gările Hosman și Cornățel. Pe acest segment, Asociația Prietenii Mocăniței organizează regulat curse cu tren diesel și, ocazional, curse cu tren cu abur. Traseul traversează o zonă protejată pentru păsări, unde pot fi observate specii precum acvila țipătoare mică, stârcul cenușiu, barza, fazanul, dar și animale sălbatice ca căprioare, ciute, vulpi și iepuri. De asemenea, peisajul este completat de turme de oi, vaci și cai de la stâna lui nea Ionică.
„În prezent, lucrăm la prelungirea traseului mocăniței cu încă 6 kilometri, de la Cornățel până la Cașolț”, au precizat reprezentanții Sibiu – Agnita Railway. Linia ferată îngustă Sibiu-Agnita-Sighișoara, cu ramificația Cornățel-Vurpăr, este clasată ca monument istoric, categoria ansamblu, grupa B, cod SB-II-a-B-20923 și MS-II-a-B-20924, conform Ordinelor Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2014 și 2015 din 14 ianuarie 2008.
O călătorie cu mocănița pe Valea Hârtibaciului oferă nu doar o experiență istorică, ci și ocazia de a descoperi biodiversitatea zonei și farmecul satelor transilvănene. Pentru cei interesați de astfel de experiențe, Asociația organizează periodic evenimente speciale, precum aventura nocturnă cu Mocănița pe Valea Hârtibaciului sau călătorii de poveste între fazani și pășuni verzi.


