Nu toți absolvenții clasei a VIII-a pot participa la admiterea standard în învățământul liceal pentru anul școlar 2026–2027. Broșura de admitere publicată de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu include reguli clare pentru candidații din seriile anterioare.

Potrivit documentului, absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost deja înmatriculați într-o unitate de învățământ, la liceu sau în învățământ profesional, nu participă la admiterea pentru anul școlar 2026–2027 dacă s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau vor să se transfere de la învățământ profesional la liceu ori de la o filieră la alta.

Pentru acești absolvenți, continuarea studiilor se face conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

VEZI ȘI: Cum se calculează media de admitere la liceu în județul Sibiu în 2026. Regula care decide repartizarea elevilor

Există însă și excepții. Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026–2027 și care au participat la admitere în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, pot participa la admiterea din 2026.

VEZI AICI LISTA CU LOCURILE DISPONIBILE LA LICEE ÎN SIBIU ÎN 2026

Pentru cursurile cu frecvență redusă, se pot înscrie absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare care împlinesc 20 de ani până la data de 31 august 2026 inclusiv.

VEZI ȘI: Calendarul admiterii la liceu 2026 în Sibiu. Când se completează opțiunile și ziua în care elevii află unde au intrat

Pentru învățământul seral, centrul special de înscriere este Colegiul Tehnic Cibinium Sibiu – structura Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, situat pe strada Henri Coandă nr. 51. Același centru este menționat și pentru candidații din seriile anterioare care se înscriu la învățământ cu frecvență redusă.

VEZI ȘI: Câte locuri sunt la liceele din Sibiu în 2026 și cu ce medii s-a intrat anul trecut: ghid complet pentru elevi și părinți

Calendarul pentru învățământul seral prevede anunțarea centrului special de înscriere în 4 mai 2026 și anunțarea calendarului admiterii în 13 iulie. Înscrierile se fac în 23–24 iulie și 27–28 iulie, iar repartizarea candidaților are loc în perioada 29–31 iulie 2026.

DESCARCĂ BROȘURA COMPLETĂ DE – AICI!

Pentru învățământul cu frecvență redusă, centrul special este anunțat în 4 mai, calendarul în 13 iulie, înscrierile au loc tot în 23–24 iulie și 27–28 iulie, iar repartizarea se face în 29–31 iulie 2026.

Ultima oră