Complexul Național Muzeal (CNM) Astra va trebui să se descurce cu mai puțini bani decât anul trecut. Bugetul instituției de cultură a fost redus cu peste 3,5 milioane de lei. 

CNM Astra va avea un buget de 23,9 milioane de lei, dintre care 6,9 milioane de lei vor proveni din venituri proprii sau alte surse. Banii sunt mai puțini decât anul trecut. 

Managerul Ciprian Ștefan spune că, în ciuda dificultăților financiare, prețurile la bilete și abonamente nu vor crește. În schimb, pentru a putea depăși această perioadă, evenimentele organizate în Muzeul în aer liber s-ar putea rări. Instituția se va axa pe conservarea patrimoniului, dar și pe programele educative pentru tineri. 

„Am primit cu aproape 3,6 milioane de lei mai puțin decât anul trecut. Ce să facem, nu sunt bani. În niciun caz nu creștem prețurile. Treaba noastră, ca instituție, este să conservăm patrimoniul. Vom reduce motoarele pe partea de evenimente. La Consiliul Județean atât este bugetul, pentru că din cauza ultimului recensământ, județul a pierdut din locuitori și nu a mai fost o alocare pe măsură. Noi suntem o instituție mare și grea, iar bugetul nostru anul trecut, cu investiții, cu bani de la Consiliu, a fost de 37 milioane de lei. În momentul de față, ne asumam că vom face 7 milioane de lei din venituri proprii ca să plătim curent, gaz, pază și așa mai departe. Evenimentele le vor face atât cât vom mai putea și ne vom mai permite”, a precizat managerul CNM Astra. 

Potrivit proiectului de buget, Cultura, recreerea și religia primesc pentru 2026 suma de 64,14 milioane lei. Este o alocare importantă, dar mai mică decât cea din 2025, când capitolul avea 74,29 milioane lei. Diferența este de aproximativ 10,15 milioane lei în minus. 

Citește și: Buget mai mare la CJ Sibiu în 2026: unde merg cei mai mulți bani din cele peste 642 milioane lei

Ultima oră