Un accident rutier, produs sâmbătă pe DN7 la Balota, a dat peste cap traficul pe Valea Oltului. Trei autoturisme au fost implicate în eveniment, iar o femeie a fost rănită grav. 

Polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină, sâmbătă, în jurul orei 18:00, la un accident rutier produs pe DN7, pe raza localității Balota, comuna Racovița.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, ar fi acroșat remorca unui autovehicul, după care a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

În urma impactului, femeia a fost rănită grav. Echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare. De asemenea, conducătorul autoturismului cu care aceasta a intrat în coliziune a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători ai celorlalte vehicule implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Celelalte două autoturisme implicate în eveniment erau conduse de doi bărbați, unul în vârstă de 73 de ani, din municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, iar celălalt, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, acesta din urmă fiind rănit în urma impactului”, mai spun reprezentanții IPJ Vâlcea.

Traficul rutier este blocat total în zona producerii accidentului, pentru desfășurarea intervenției și efectuarea cercetărilor. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Ultima oră