La finalul jocului de la Clinceni cu Metaloglobus, scor 2-2, antrenorul lui FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu și-a anunțat plecarea de la Sibiu la finalul acestui sezon, indiferent de deznodământ.
FC Hermannstadt joacă la fel de slab cu Dorinel Munteanu pe bancă, cum o făcea și cu Marius Măldărășanu și se îndreaptă spre o retrogradare previzibilă din punct de vedere sportiv.
Sibiul nu a reușit să câștige luni nici la Clinceni cu retrogradata Metaloglobus, scor 2-2, într-un alt meci deplorabil, așa cum a făcut și la Slobozia.
După ce a anunțat de atâtea ori că va clădi la FC Hermannstadt o echipă puternică, Dorinel Munteanu a început să își facă bagajele și anunță că mai are de stat trei etape pe banca echipei, deși sibienii mai au programat doar jocul cu FCSB.
”Pentru mine a fost o umilinţă jocul echipei. Mă gândesc la echipă şi n-am putut schimba prea mult, ținând cont de problemele de la club. Sunt parțial vinovat, de rezultate sunt responsabil, dar îmi doresc foarte mult să salvez echipa. Vor fi ultimele trei etape pentru mine la Sibiu! Îmi găsesc foarte greu cuvintele. Sunt un luptător, o să fac tot posibilul să salvăm echipa. Nu vreau să spun mai multe, îmi asum lucruri, dar unii jucători merită mai mult, adică să rămână în Superliga”, a spus Munteanu, la finalul meciului cu Metaloglobus.
Cel mai probabil, tehnicianul este convins că Slobozia nu va întoarce decizia licențierii nici la TAS, astfel că FC Hermannstadt va merge automat la barajul cu locul 3 din Liga 2.
Claudiu Rotar: ”La cum am jucat…”
După jocurile penibile ale echipei, este clar că nici acționarii lui FC Hermannstadt nu îl mai vor pe Dorinel Munteanu în sezonul viitor, indiferent în ce eșalon va juca echipa. ”Ce pot să fac? Înseamnă că acolo ceva se întâmplă la echipă de și-a anunțat plecarea, ori a scăpat vestiarul de sub control… el știe. Acum o săptămână îmi spunea că face echipă puternică pentru anul viitor. La cum am jucat… ne surprinde orice în ziua de azi”, a declarat Claudiu Rotar pentru digisport.ro. Sibienii au nevoie de o restare totală de lot și staff, așa cum ar fi trebuit să facă în vara trecută.
”Am făcut multe compromisuri”
”Munti” spune că a făcut compromisuri de când a venit la FC Hermannstadt și se leagă probabil de situația financiară și lotul subțiat de accidentări și problemele financiare. Acestea sunt însă scuze puerile, sibienii având un lot superior față de Metaloglobus sau Slobozia, iar în iarnă s-au adus jucători cu acordul său, fără a se vedea niciun plus.
”Antrenorul este responsabil, dar fac tot posibilul să salvez echipa în ultimele trei etape, cu FCSB, apoi, dacă mai doresc unii jucători să continue… depinde de ce face Slobozia cu FCSB. Toţi jucătorii au fost conectaţi la meci, dar a fost poate cel mai slab de când conduc echipa, iar Metaloglobus ne-a dominat la toate capitolele. Nu regret că am venit la Sibiu, doar că am făcut multe compromisuri şi nu vreau să le mai fac, doar să continue echipa”, a mai declarat antrenorul lui Hermannstadt, Dorinel Munteanu.
Dacă Unirea Slobozia reușește un rezultat pozitiv luni seară pe terenul lui FCSB, sibienii nici nu mai depind de ei în ultima etapă de play-out.
Vor rămâne doar să aștepte decizia TAS și dacă Slobozia rămâne fără licență, să joace barajul cu FC Voluntari, unul care pare foarte dificil, ținând cont la cum arată echipa sibiană în ultimul timp.


