Alex, băiețelul în vârstă de 5 ani, dispărut la Sebeșu de Jos, este căutat și marți seară de o mulțime de oameni. Polițiștii și pompierii sunt și ei în teren.
UPDATE – Alex a fost găsit!
Alex, băiețelul căutat de peste 500 de oameni la Sebeșul de Jos, a fost găsit miercuri, 13 mai, la prânz. Micuțul este în viață. Detalii – AICI!
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pe parcursul zilei, în cadrul activităților de căutare, au fost angrenate peste 450 de persoane: polițiști, jandarmi, pompieri, militari, salvamontiști, voluntari, precum și echipe canine.

„Până la această oră, a fost verificată o suprafață de aproximativ 15 km², prin activități desfășurate atât în zone împădurite, cât și în zone greu accesibile din extravilanul localității. De asemenea, am beneficiat și de sprijin aerian din partea IGAv”, informează Vlad Teodosiu-Păducel, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Conform procedurii în astfel de situații, a fost efectuată cercetarea la fața locului, atât la domiciliul copilului, cât și la locul în care a fost văzut ultima dată, fiind prelevate de către specialiștii criminaliști probe în interesul cauzei. Din păcate, până la această oră, copilul nu a fost găsit.

La ora 22:00 a fost transmis cel de-al treilea mesaj RO-Alert cu privire la dispariția copilul, mesajul conține semnalmentele acestuia.

Polițiștii fac apel la cetățeni ca, în cazul în care dețin informații care ar putea ajuta la găsirea copilului, să apeleze numărul unic de urgență 112.


