Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au deschis o anchetă după ce sibianca Amiana Paștină, acuzată că și-a omorât mama, s-a sinucis în arest. Polițiștii care o păzeau vor fi investigați.
Amiana Paștină, femeia care și-a ucis mama, s-a sinucis, vineri dimineață, în arest. Ea era încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba, fiind în spatele gratiilor de la finalul anului trecut. Aceasta a fost găsită în stare de inconștiență după ce și-a tăiat venele, cu ajutorul unei lame, în baia celulei.
În urma sinuciderii, anchetatorii au început cercetările, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba investighează dacă a fost vorba de neglijență în serviciu din partea polițiștilor care o păzeau.
„Urmare a sesizării din oficiu, în data de 15.05.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a preluat dosarul penal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de neglijență în serviciu. Astfel, în perioada 14-15.05.2026, în timp ce era privată de libertate în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Politie Județean Alba, o persoană de sex feminin și-a provocat o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi cu o lamă de ras de unică folosință și a decedat. Organele de urmărire penală vor investiga modalitățile în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu polițiștii cu responsabilități în activitatea de supraveghere și pază a persoanelor private de libertate, inclusiv prin raportare la starea psihică a victimei și la interdicțiile impuse de procurorul de caz”, informează procurorii într-un comunicat de presă.
Citește și: Amiana Paștină și-a luat viața cu o lamă de ras: era singură în celulă și era vizitată doar de copiii ei
Vă reamintim că Amiana Paștină a fost arestată la finalul anului trecut pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Aceasta și-a omorât mama pentru a pune mâna pe averea ei. Fapta a fost săvârșită în luna iunie 2024, iar Paștină a fost ajutată de o asistentă medicală angajată la Spitalul Orășenesc din Cisnădie, care i-a făcut rost de sedative. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că aceasta a mai avut un ajutor, respectiv pe Adriana Viliginschi, fosta concubină a lui Adrian Kreiner. (DETALII AICI)


