Cartierul Hipodrom a devenit terenul de joacă al hoților de flori, care profită de o vulnerabilitate neașteptată: tăcerea victimelor în fața legii. Deși rețelele de socializare abundă de mesaje de revoltă după ce o florărie a fost prădată, iar grădinile blocurilor au fost devastate, făptașii sunt în continuare liberi și fără nicio plângere penală.
Luni dimineață, 18 mai, în jurul orei 06:00, camerele de supraveghere ale Florăriei Alina, situată pe strada Rahovei, au surprins un moment revoltător. Un grup format din trei tineri — două fete și un băiat — s-a oprit în fața magazinului și, profitând de ora matinală, a sustras nu mai puțin de șase ghivece mari cu flori expuse în exterior, dispărând rapid fără a le achita. Paguba materială calculată de administratori se ridică la suma de 600 de lei.

Iancu Casian, reprezentantul florăriei, a lansat un ultim avertisment public înainte de a sesiza oficial organele de poliție, oferindu-le tinerilor șansa de a repara greșeala: „Menționăm că spațiul este supravegheat video, iar imaginile au fost deja salvate. Rugăm persoanele implicate să revină în cel mai scurt timp pentru a achita produsele sau pentru a le returna. În caz contrar, vom transmite imaginile către autoritățile competente și vom depune plângere oficială. Respectul față de munca depusă și față de un business local trebuie să fie reciproc”.
Află mai multe detalii- Tineri la furat de flori dintr-o florărie de pe Rahovei: două fete și un băiat au plecat cu 6 ghivece / video
„Ne-au tăiat toți bujorii!” – Victimele se plâng, dar nu semnează plângeri
Odată cu mediatizarea noului jaf de la florărie, comunitatea locală a răbufnit, scoțând la lumină detalii alarmante despre un fenomen generalizat în cartier. Se pare că furturile nu vizează doar magazinele autorizate, ci și spațiile verzi îngrijite cu efort de locatari. Sibienii reclamă că exact în aceeași zi, pe 18 mai, zonele verzi de pe străzile Rahovei și Oștirii au fost pur și simplu rase de hoți.

„Tot pe 18 mai au furat toți bujorii dintre blocurile de pe Rahova și Oștirii. Nu cumpărați de la ei! Nu încurajați hoția! Poate se sesizează Poliția!” spune Dalia D., locatară în zonă.
Oamenii descriu scene revoltătoare cu persoane care distrug sistematic vegetația urbană pentru a face rost de marfă gratuită.
„Fură și din grădinile blocurilor, liliacul l-au vandalizat, au rupt crengi mari, iar acum au trecut la bujori”, explică Claudia L., completată de Ioana J., care a fost martoră la un astfel de incident: „Nouă ne-au furat toți bujorii. Două femei au tăiat și au băgat în plasă toți bujorii. Merg mai întâi la containere după PET-uri și pe urmă trec prin grădini”.

Complicitatea din spatele furturilor: „Tot noi suntem de vină”
În timp ce hoții rămân nepedepsiți în lipsa unor denunțuri oficiale, locatarii atrag atenția că fenomenul este întreținut chiar de sibienii care cumpără aceste flori de la vânzătorii ambulanți din zone precum Cedonia.
Mara D., o altă sibiancă revoltată, taxează comportamentul concetățenilor săi: „Tot noi, societatea, suntem de vină pentru că îi susținem, cumpărând de la ei florile pe care le fură de la noi. Dacă nu ar reuși să le vândă, nu cred că le-ar lua. În fața la Cedonia este, tot așa, o doamnă care vinde florile furate de la 30-50 de metri mai încolo, din curțile blocurilor, iar oamenii o susțin cu bani în continuare”.
Conform purtătorului de cuvânt IPJ Sibiu, până în acest moment, nu au fost depuse sesizări oficiale privind furturile sau actele de vandalism din grădinile de bloc de pe strada Rahovei. Această lipsă de acțiune legală le permite hoților, care au fost deja identificați moral de către comunitate, să rămână de negăsit pentru anchetatori.


