Un accident grav a avut loc, miercuri, în localitatea sibiană Benești. Un bărbat a intrat cu căruța într-un stâlp. Omul a rămas blocat în hățuri, fiind târât câțiva metri de cal. Sibianul a fost dus de urgență la spital cu elicopterul SMURD.
Polițiștii din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Agnita au intervenit, miercuri, la un eveniment produs în localitatea Benești, pe strada Principală, unde un bărbat a fost grav rănit în urma unui incident în care a fost implicată o cabalină.
„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 58 de ani, domiciliat în localitatea Benești, în timp ce conducea un atelaj hipo, ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi intrat cu atelajul într-un stâlp. În urma impactului, bărbatul a căzut din atelaj și, din cauza blocării în chingi, a fost târât de cabalină pe o distanță de aproximativ 10 metri”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe SAJ și SMURD, dar și un elicopter. Bărbatul se afla în comă la sosirea echipajelor medicale și prezenta traumatisme cranio-cerebrale, toracice și de bazin. „Împreună cu echipajele ISU bărbatul a fost asistat medical, intubat, imobilizat și transportat la UPU Tg. Mureș, el fiind în stare gravă”, transmit reprezentanții SAJ Sibiu.
În cauză, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.
Acesta este al doilea eveniment grav, produs în ultimele 24 de ore, în care este implicată o cabalină. Marți seara, în Hamba, o tânără de 21 de ani, însărcinată, a fost târâtă 300 de metri de un cal după ce a rămas blocată în funia cu care era legat animalul. Femeia este în stare foarte gravă la ATI. (DETALII AICI)


