Cu prilejul Zilei Eroilor, celebrată în data de 21 mai 2026, de Înălțarea Domnului și în ziua dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena, la Monumentul Eroilor din Cisnădie a fost organizată o ceremonie solemnă de comemorare.

La eveniment au participat autorități locale, reprezentanți ai Bazei 2 Logistică Teritorială Șelimbăr, slujitori ai Bisericii, dar și numeroși cetățeni ai orașului.

În cadrul ceremoniei a fost adus un omagiu eroilor care au luptat pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român, celor care și-au sacrificat viața pentru ca generațiile de astăzi să trăiască într-o țară liberă.

„România le datorează libertatea ei. Noi le datorăm amintirea”, a fost mesajul transmis în cadrul comemorării.

FOTO Primăria Orașului Cisnădie

Ultima oră