Aproape 11.000 de alergători s-au înscris la ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu, un număr record pentru cel mai mare eveniment filantropic sportiv din România. Pe lângă cursele obișnuite, organizatorii anunță noutăți, schimbări de traseu și zone dedicate sportului și distracției, pentru ca întreg orașul să devină un spațiu al energiei, mișcării și implicării comunității.

La închiderea înscrierilor, numărul total de participanți la Maratonu Internațional Sibiu a ajuns la 10.845, depășind recordul anterior de 10.475 de alergători, înregistrat în 2025. „Anul acesta avem 10.845 de înscriși, adică aproape 11.000 de alergători care au ales să susțină cauzele din comunitate și să facă efortul de a-și depăși limitele prin participarea lor la maraton. Este o cifră care ne onorează. Este, cu siguranță, cea mai mare participare sportivă raportată procentual la populația unui oraș din România. Chiar dacă Maratonul București a avut 12.000 de participanți, faptul că Sibiu reușește să aibă aproape 11.000 este impresionant”, a declarat Ana Bugneriu, directorul Fundației Comunitare Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute joi.

Aceasta a precizat că organizatorii au avut emoții atât în privința înscrierilor, cât și a strângerii de fonduri, mai ales în contextul economic actual, însă rezultatele au depășit așteptările. „Noi am avut destul de mari emoții despre cum vor merge lucrurile atât pe strângerea de fonduri, cât și pe înscrieri, dar iată că suntem puși în fața unui nou record și nu putem decât să fim mândri de asta și să le mulțumim sibienilor că sunt aici în continuare”, a mai spus Ana Bugneriu.

Dovadă că maratonul este pentru toate vârstele este și cea mai vârstnică participantă înscrisă anul acesta: o femeie în vârstă de 82 de ani.

Citește și: Sibiu devine mai prietenos cu pisicile fără stăpân: voluntarii vor să instaleze încă 10 căsuțe

Traseu reconfigurat: mai mult prin Sibiu, fără Rășinari

Organizatorii anunță și modificări importante ale traseului. Dani Troancă, reprezentant al Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, a explicat că anul acesta alergătorii vor avea încă patru kilometri de parcurs în oraș, după eliminarea segmentului din Rășinari.

„Mi s-a părut normal să mai aducem patru kilometri în orașul Sibiu, chiar dacă asta va crea un disconfort pentru automobiliști. Am scos satul Rășinari din ecuație și am adus traseul în zona Constituției, Teclu, fosta fabrică Independența, malul Cibinului, strada Morilor, Șoseaua Alba Iulia, Dealului, Banatului și parțial Bulevardul Victoriei”, a spus acesta.

Potrivit organizatorilor, mai multe străzi vor fi închise temporar, iar traficul din zona centrală va fi afectat pe anumite intervale orare.

Strada Andrei Șaguna va fi închisă de vineri noaptea până duminică dimineața, iar în ziua maratonului, între orele 07:00 și 14:00, circulația va fi restricționată în mai multe zone importante din oraș, precum strada Constituției, Teclu, Morilor, Bulevardul Victoriei și o parte din strada Șoseaua Alba Iulia. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative precum Maramureșului, Cristian, Argeșului, Calea Dumbrăvii sau Viitorului.

Citește și: Cursuri de educație și dispensere cu produse menstruale în școlile din Sibiu: proiect înscris la Maraton

Participanți din toată țara și din străinătate

Alergătorii înscriși participă în procente aproape egale: 51,2% sunt femei și 48,8% bărbați. Și cursele pentru copii sunt aproape perfect echilibrate.

Din cei aproape 6.000 de alergători cu localitate identificată în România, județul Sibiu domină detașat, cu peste 5.300 de participanți. La maraton vor lua parte și alergători din Alba, Cluj, Brașov, București, Vâlcea, Timiș, Maramureș, Mureș, Dolj, Arad, Prahova, Bihor, Bacău, Constanța, Dâmbovița, Vrancea, Gorj, Covasna, Neamț și Harghita.

Un număr mare de participanți vine și din străinătate, din țări precum Germania, Belgia, Statele Unite ale Americii, Italia, Croația, Spania, Cehia, Austria și Olanda.

Citește și: Elevii din Ocna Sibiului vor post de radio în școală: aleargă la Maratonul Sibiului pentru ca proiectul să prindă viață

Zeci de cauze susținute prin maraton

Maratonul Internațional Sibiu rămâne și în acest an o platformă importantă de fundraising pentru comunitate. Până acum, 20 de proiecte și-au depășit deja ținta de finanțare.

Printre cele mai impresionante rezultate se numără proiectul „Copiii cu autism – terapii într-un mediu ambiant adecvat”, al Fundației UCOS, care a ajuns la 354% din targetul inițial, strângând peste 106.000 de lei.

Sport, concerte și activități pentru toată comunitatea

Pe lângă competițiile sportive, participanții și spectatorii vor avea parte de concerte, activări și momente speciale organizate în mai multe zone din oraș.

În cadrul proiectului „O Comunitate”, strada Andrei Șaguna va deveni un spațiu dedicat sportului și activităților pentru toate vârstele. Sibienii vor putea participa gratuit la turnee de baschet 3×3 alături de CSU Sibiu, demonstrații de baschet în scaun rulant susținute de Zburătorii, handbal, rugby, fotbal, volei, clase de yoga și ateliere de bicicletă organizate de Urban Bike Revolution.

Proiectul „O Comunitate” reunește organizații și evenimente importante pentru viața orașului, printre care Maratonul Internațional Sibiu, Focus Festival, Street Delivery Sibiu, Urban Bike Revolution, The Hipodrome of Music și mai multe cluburi sportive sibiene.

Programul curselor

Programul curselor în 30 mai:

  • 08:00 Start Maratonul Aumovio
  • 08:20 Start Semimaraton by Joyson și TeamRun by Siemens
  • 08:40 Start wenglor 10 km
  • 09:10 Start Teen Race by Cona
  • 09:40 Start 1 Crosul SmartBill
  • 10:00 Start 2 Crosul SmartBill
  • 10:30 Start 3 Crosul Smartbill
  • 10:45 Start Pași pentru oraș by Bilstein

Mai multe detalii despre fiecare cursă găsiți AICI.

Cursele copiilor se vor desfășura în 31 mai, între orele 09:00 și 14:00, după cum urmează:

  • 09:00  Start 1 Cursele Copiilor Playtopia 4-5 ani
  • 09:10  Start 2 Cursele Copiilor Playtopia 4-5 ani
  • 09:20  Start 3 Cursele Copiilor Playtopia 4-5 ani
  • 09:30  Start 4 Cursele Copiilor Playtopia 4-5 ani 
  • 09:40  Start 5 Cursele Copiilor Playtopia 4-5 ani
  • 09:55  Start 1 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia 
  • 10:10  Start 2 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia 
  • 10:25  Start 3 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia 
  • 10:40  Start 4 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia 
  • 10:55  Start 5 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia
  • 11:10  Start 6 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia 
  • 11:25  Start 7 Cursele Copiilor 6-7 ani Playtopia 
  • 11:40  Start 1 Cursele Copiilor 8-9 ani Playtopia 
  • 11:55  Start 2 Cursele Copiilor 8-9 ani Playtopia 
  • 12:10  Start 3 Cursele Copiilor 8-9 ani Playtopia 
  • 12:25  Start 4 Cursele Copiilor 8-9 ani Playtopia 
  • 12:40  Start 1 Cursele Copiilor 10-12 ani Playtopia 
  • 12:55  Start 2 Cursele Copiilor 10-12 ani Playtopia 
  • 13:10  Start 3 Cursele Copiilor 10-12 ani Playtopia 
  • 13:25  Start 4 Cursele Copiilor 10-12 ani Playtopia 

Ultima oră