Proiectul privind aprobarea listei care cuprinde proiectele ce vor primi finanțare prin Agenda Sportivă a Primăriei municipiului Sibiu a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi. Decizia a fost luată ca urmare a intervenției organizatorului Sibiu Open, proiect declarat neeligibil și care nu a primit finanțare. El a atras atenția asupra unor normative de lege, motiv pentru care aleșii locali au stabilit că vor analiza situația, o nouă ședință fiind convocată pentru ziua de vineri. 

Marius Vecerdea, organizatorul evenimentului sportiv Sibiu Open, a fost prezent la ședința Consiliului Local de joi și a luat cuvântul înainte ca proiectul de hotărâre privind aprobarea listei cu proiectele ce vor primi finanțare prin Agenda Sportivă să fie supus votului consilierilor locali. Proiectul depus de acesta a fost declarat neeligibil din cauză că organizatorul se află într-un litigiu cu municipalitatea, dar și fiindcă același proiect a fost depus spre finanțare prin două asociații diferite. 

video
play-rounded-fill

Organizatorul evenimentului sportiv a precizat că respectiva prevedere, aceea că un solicitant nu poate primi finanțare dacă se află în litigiu cu autoritatea care ar urma să acorde finanțare, a fost anulată în instanță, motiv pentru care decizia declarării proiectului Sibiu Open ca neeligibil nu este legală. „Respingerea unui proiect de pe Agenda Sportivă de anul acesta, în urma declarării ca neeligibil, a fost motivată printr-o prevedere de lege care nu mai este în vigoare. Ea a fost anulată cu totul. Am atras atenția printr-un memoriu că este atrasă și răspunderea consilierilor care vor vota pentru un astfel de abuz din punctul nostru de vedere. (…) În Monitorul Oficial a fost publicată sentința definitivă a Curții de Apel Târgu Mureș (…) prin care se arată că acea prevedere de lege, care precizează că un solicitant nu poate să se afle într-un litigiu cu autoritatea finanțatoare, este declarată abuzivă. (…) Prevederea de lege nu mai există. (…) Deja am făcut o plângere prealabilă și este depusă la Tribunal”, a spus organizatorul Sibiu Open.

video
play-rounded-fill

Vecerdea a primit răspuns, mai întâi, de la șefa Serviciului Sport și Cultură, Carmen Chiș, care a precizat că problema litigiului nu a fost singurul motiv pentru care proiectul a fost declarat neeligibil. „Nu a fost singurul motiv pentru care comisia a declarat neeligibil acest proiect. La bazele declarării neeligibilității a stat într-adevăr acel articol la care ați făcut referire, alături de încă un motiv, respectiv că (…) ați depus un singur proiect pe două asociații. O cerere care este copy-paste depus de două entități diferite”, a spus aceasta. 

video
play-rounded-fill

De asemenea, Alexander Guib, consilier FDGR și membru în comisia de selecție a proiectelor de pe Agenda Sportivă, a precizat că decizia comisiei de selecție a fost confirmată de comisia de analiză a contestațiilor. „Din punctul meu de vedere personal, nu cred că este benefic ca două asociații diferite să aibă același proiect copy-paste”, a spus și acesta. 

video
play-rounded-fill

Primarul Astrid Fodor a precizat că este de acord cu retragerea proiectului de pe ordinea de zi pentru a fi analizat mai bine, iar situația să fie lămurită. Edilul a convocat o ședință extraordinară de urgență, stabilită pentru ziua de vineri, pentru a nu bloca finanțarea Maratonului Internațional Sibiu, eveniment care are loc în weekend. „Eu sunt de acord cu retragerea. Graba cu care am introdus proiectul de hotărâre cu Agenda Sportivă a fost din cauză că sunt câteva evenimente care urmează să aibă loc. De exemplu Maratonul, care nu poate fi finanțat fără o hotărâre. (…) Cred că nici domnul Vecerdea nu își dorește să îi blocăm pe ceilalți. Putem convoca pentru mâine o ședință”, a concluzionat primarul. 

video
play-rounded-fill

Consilierul PSD, Sebastian Forir, a intervenit în discuție, arătând că o nouă ședință poate avea loc vineri și punctând că: „sper să fie ultima situația când avem o chestiune penibilă de acest gen”, iar primarul Astrid Fodor l-a aprobat. 

La final, Marius Vecerdea, organizatorul Sibiu Open, a cerut municipalității ca, în viitor, organizatorii de evenimente care solicită finanțări de la primărie să fie chemați la dezbateri pentru a găsi modalități de finanțare a sportului sibian.

Agenda Sportivă are un buget de 14.995.500 lei, iar pe lista supusă votului erau 51 de proiecte eligibile. 

Ultima oră