UPDATE 2 ORA 16:18 – Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, un șofer în vârstă de 58 de ani, din județul Vâlcea, care se deplasa spre municipiul Sibiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un tânăr de 26 de ani din Sibiu.

În urma impactului, mașina condusă de sibian a fost proiectată într-un al treilea autoturism, care se deplasa spre Brașov și era condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din județul Brașov.

În urma accidentului, șoferul în vârstă de 26 de ani și două pasagere din autoturismul său: o tânără de 23 de ani din Avrig și o femeie de 52 de ani din municipiul Sibiu, au fost răniți și transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Traficul rutier se desfășoară în condiții normale.

UPDATE ORA 15:45 – Conform ISU Sibiu, în accident au fost implicate 10 persoane, dintre care șapte au refuzat transportul la spital după evaluarea medicală.

Trei dintre acestea au fost transportate la UPU Sibiu: un bărbat în vârstă de 26 de ani, care a suferit un traumatism cranian, o femeie în vârstă de 23 de ani, care a suferit un atac de panică și multiple contuzii, precum și o femeie în vârstă de 52 de ani, care a suferit multiple contuzii.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de duminică, 31 mai, pe DN 1, în zona Hula Bradului.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident sunt implicate trei autoturisme și mai multe persoane ar fi fost rănite. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii rutieri, care desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

La intervenție intervin două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție.

Traficul rutier este blocat complet pe ambele sensuri de mers.

FOTO Info Trafic WhatsApp Sibiu

Ultima oră