Anul trecut, primarul comunei Cârțișoara anunța că a început demersurile pentru amenajarea unor noi parcări în zona Bâlea Lac, în încercarea de a reduce aglomerația și de a fluidiza traficul. Cu puțin timp înainte de deschiderea Transfăgărășanului din acest an, edilul spune însă că numărul locurilor de parcare va rămâne neschimbat, după ce proiectul a primit aviz negativ din partea autorităților de mediu.
Primăria Cârțișoara ar fi urmat să amenajeze trei parcări noi, în zona Bâlea Lac. Însă, proiectul a primit aviz negativ din partea Agenției pentru Protecția Mediului (APM), prin urmare investiția a fost blocată.
„Am avut de gând să facem parcări noi, dar ne-am lovit de un aviz negativ de la Mediu. Am dezmembrat trei parcele pe care voiam să le amenajăm ca parcări și acolo ne-am împotmolit. Am renunțat pentru că nu puteam să le realizăm. Sunt în rezervație naturală și nu avem voie să le amenajăm.
Am vrut să mai decongestionăm traficul de la Bâlea și am identificat trei locații, inclusiv în zona Cascada Mieilor. Pentru toate trei am primit aviz negativ”, a declarat Vasile Sorin Cîrțan, primarul comunei Cârțișoara.
Potrivit acestuia, în prezent există o parcare de aproximativ 3.300 – 3.500 de metri pătrați, iar în zona Cabana Paltinul mai există o altă parcare de circa 2.000 de metri pătrați.
Fără alte investiții din cauza bugetului
Primarul a precizat că administrația locală nu are în vedere alte investiții majore în această perioadă, din cauza constrângerilor bugetare. „Nu am mai făcut nimic în acest sens. Nu ne permitem din cauza bugetului. Avem două credite care au acoperit o investiție importantă, respectiv proiectul de asfaltare a străzilor din Cârțișoara. Bugetul nu ne permite prea multe investiții”, a mai spus Vasile Sorin Cîrțan.


