Conf. Dr. Alina Bereanu, medic șef ATI la Spitalul Județean de Urgență Sibiu

Pe scurt:

Cum gestionează medicii ATI presiunea zilnică și ce soluții propune conducerea secției pentru sprijinul echipei? Interviu cu Conf. Dr. Alina Bereanu.

Conf. Dr. Alina Bereanu, medic șef al Secției Clinice ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a vorbit într-un interviu publicat marți, 9 iunie 2026, despre reziliența și echilibrul necesare în activitatea de terapie intensivă.

Potrivit Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, medicii ATI se confruntă zilnic cu situații limită, unde deciziile rapide pot face diferența între viață și moarte.

Întrebată cine are grijă de cei care îngrijesc pacienții aflați în stare critică, Conf. Dr. Alina Bereanu a recunoscut că este o întrebare dificilă și că nu există un răspuns simplu.

„În fiecare zi ne concentrăm pe pacienți, pe urgențe, pe decizii rapide, și e firesc să fie așa. Dar cei care lucrează în ATI sunt tot oameni. Obosesc, se consumă, uneori duc lucruri în tăcere. În mod ideal, ar trebui să aibă în jur echipe care se sprijină reciproc, un sistem organizat și un lider atent la ei. Avem grijă de pacienți doar dacă avem grijă și de noi, cei care îi îngrijim pe pacienți”, a declarat medicul șef ATI.

Uzura invizibilă a medicilor de la ATI

Despre prețul plătit de un medic ATI pentru anii petrecuți în această specialitate, Conf. Dr. Bereanu a vorbit despre „uzura invizibilă”, care nu se simte de la o zi la alta, dar devine evidentă în timp. Totuși, această experiență aduce și o „formă de luciditate asupra vieții pe care puține alte specialități ți-o oferă”.

Cele mai grele decizii din secția ATI

În ceea ce privește cele mai dificile decizii din conducerea unei secții ATI, medicul șef a subliniat că nu aspectele tehnice sunt cele mai grele, ci cele care implică oameni.

„Sunt momente în care trebuie să gestionezi resurse limitate și situații în care miza este viața unui om. De aceea, astfel de decizii nu pot fi pur individuale, ele trebuie asumate împreună cu echipa și susținute de un sistem bine organizat”, a precizat Conf. Dr. Bereanu. Ea a menționat și problema lipsei de locuri în secțiile ATI, o dificultate majoră pentru marile spitale de urgență, inclusiv la Sibiu.

Întrebată dacă un medic din echipa sa s-ar simți suficient de în siguranță încât să ceară ajutor la limita suportabilității psihice, Conf. Dr. Bereanu a spus:

„În cadrul echipei mele sper că da. Dacă cineva din echipa mea clachează, ușa mea este deschisă, telefonul meu poate fi apelat la orice oră din zi și din noapte, asta se știe.”

Nevoia de psihologi pentru personalul medical

Totuși, medicul șef ATI a subliniat nevoia de psihologi dedicați pentru personalul medical. La nivelul spitalului există deja psiholog pentru personal, iar în cadrul secției ATI urmează să fie încadrați psihologi specializați, atât pentru pacienți și familiile acestora, cât și pentru sprijinul echipei medicale.

„Să ceri ajutor nu trebuie să fie un act de curaj, ci o normalitate”, a adăugat Conf. Dr. Bereanu.

Despre activitatea și provocările echipei ATI de la Spitalul Județean Sibiu, puteți citi și în articolul În spatele fiecărui diagnostic: echipa care ține în picioare una dintre cele mai importante secții ale Spitalului Județean Sibiu.

Ultima oră