Clubul Măgura Cisnădie a încheiat litigiul cu fosta jucătoare Judith Vizuete, după patru luni la comisiile Federației de Handgal și patru puncte penalizare.
Iberica Judith Vizuete (30 de ani) a reclamat clubul cisnădian la Comisia de Soluționare a Litigiilor, care i-a dat dreptate în luna februarie și a obligat Măgura să îi achite restanța. Cum Cisnădia a întârziat plata sumei, clubul a fost sancționat treptat din luna mai cu câte un punct în Divizia A, acumulând patru puncte penalizare.
Abia la începutul lunii iunie, Măgura a dovedit că a făcut plata către Vizuete, iar Comisia de Disciplină a stins litigiul.
”În legătură cu informarea transmisă de către clubul C.S. MĂGURA CISNĂDIE, Comisia a luat act de achitarea drepturilor financiare restante stabilite prin Hotărârea nr. 869/09.02.2026, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, către sportiva Judith Vizuete Recuenco, prin urmare, constată închiderea litigiului dintre cele două părți” se arată în decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Handbal.
Măgura Cisnădie a încheiat Divizia A cu șase puncte penalizare, patru după notifcările depuse de Judith Vizuete și două pentru neprezentarea de la Iași.
Problemele finaciare și restanțele la jucătoare a fost cauzate de birocrație, astfel că edilul din Cisnădie ia în calcul schimbarea formei de organizare a clubului.


