Drumeție montană în Munții Făgăraș, program Anii Drumeției Sibiu

Pe scurt:

Vânătoarea lui Buteanu, Negoiu, Moldoveanu sau Peleaga sunt printre vârfurile pe care le poți bifa vara asta într-o provocare montană gândită pentru drumeți experimentați, cu certificat pentru cei care duc treaba la capăt.

Iubitorii de munte au ocazia să descopere sau să revadă, în lunile iulie și august, toate cele 13 vârfuri din România care depășesc altitudinea de 2.500 de metri.

Drumețiile sunt organizate de Dumitru Troancă, ghid în cadrul programului „Anii Drumeției”, și se adresează turiștilor cu o condiție fizică bună și experiență pe traseele montane.

Prima tură va avea loc pe 11 iulie 2026, când participanții vor porni de la Bâlea Lac spre vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m) și Negoiu (2.535 m). Traseul va continua prin Strunga Doamnei către vârfurile Lespezi (2.517 m) și Cornul Călțunului (2.505 m).

În weekendul 25–26 iulie 2026 este programată ascensiunea pe vârfurile din estul Masivului Făgăraș: Dara (2.500 m), Vârtopul Darei (2.506 m), Viștea Mare (2.527 m) și Moldoveanu (2.544 m), cel mai înalt vârf din țară. Tura include o înnoptare în zona Fereastra Mare, la refugiu sau în cort.

Ultimele două etape ale provocării montane vor avea loc în august

În luna august sunt programate ultimele două etape ale proiectului. În weekendul 8–9 august 2026, participanții vor urca pe vârfurile Peleaga (2.509 m), Păpușa (2.508 m) și Parângul Mare (2.519 m), iar pe 15 august 2026 vor fi cucerite vârfurile Omu (2.514 m) și Bucura Dumbravă (2.503 m).

„Aceste ture pot fi o provocare pentru cei care își doresc să își testeze limitele, dar și o încununare a experienței acumulate în timp de drumeți experimentați din țară și din străinătate. Drumețiile sunt potrivite persoanelor cu o condiție fizică bună sau foarte bună, care au suficientă experiență pe munte”, a transmis ghidul Dumitru Troancă.

Organizatorii recomandă participanților să fie echipați cu ghete de drumeție înalte, impermeabile și cu talpă aderentă, îmbrăcăminte adecvată sezonului, haine de schimb, polar sau fleece și o geacă impermeabilă ori windstopper. În rucsac ar trebui să se afle cel puțin 1,5 litri de apă, sandvișuri, fructe uscate, batoane energizante și ochelari de soare. Bețele de trekking sunt, de asemenea, recomandate.

„Pentru cei care participă la toate cele patru etape și bifează toate cele 13 vârfuri va exista și un certificat care să ateste această performanță”, a mai adăugat Dumitru Troancă.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Ultima oră