Pubele de gunoi menajer furate dintr-un cartier al Sibiului

Un locuitor din cartierul Kogălniceanu din Sibiu susține că zeci de familii se confruntă de mai mulți ani cu probleme generate de comportamentul unui grup din zonă și cere intervenția de urgență a autorităților.

Președintele Asociației de Proprietari Partenie Cosma nr. 27, afirmă că vorbește în numele celor câteva zeci de familii din asociație și spune că locatarii au transmis, în repetate rânduri, sesizări către Poliție, Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială, Protecția Copilului și Primăria Sibiu, cu privire la comportamentul unei familii din zonă.

Potrivit acestuia, locatarii reclamă furturi, acte de vandalism, distrugerea platformelor de colectare a deșeurilor și disconfort provocat de persoane din familia indicată în sesizare. „Continuă să își facă nevoile la platformele de gunoi, rășcolesc deșeurile, fac mizerie, iar mai nou au început să ia pubelele din incinta platformelor, astfel că locatarii nu mai au unde să arunce gunoiul”, susține reprezentantul asociației.

Acesta afirmă că, de-a lungul ultimilor ani, au fost formulate mai multe plângeri către instituțiile statului și că există dosare penale privind diferite fapte petrecute în cartier. Totodată, el spune că, în urma unor hotărâri judecătorești, două persoane au fost condamnate în cauze distincte privind furtul unor capace de canal și distrugerea sistemului de acces al unei platforme de colectare a deșeurilor.

Pubele furate, reclamații și dosare penale: revolta locatarilor dintr-un cartier al Sibiului / foto

Pubele dispărute și apeluri către autorități

Cea mai recentă situație reclamată de președintele asociației vizează dispariția a patru pubele de gunoi de la două platforme de colectare din cartier. Acesta susține că a solicitat și sprijinul Poliției Locale, al operatorului de salubritate SOMA și ulterior al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Potrivit relatării sale, reprezentanții SOMA i-ar fi comunicat că sunt la curent cu situația, însă nu pot recupera pubelele fără sprijinul forțelor de ordine, invocând incidente anterioare în care angajații societății ar fi fost amenințați.

Ulterior, la fața locului ar fi intervenit și un echipaj de jandarmi, care ar fi discutat cu persoanele vizate și ar fi solicitat returnarea pubelelor. Reprezentantul asociației afirmă însă că acestea nu au fost aduse înapoi, motiv pentru care a depus o nouă plângere la Poliție.

Pubele furate, reclamații și dosare penale: revolta locatarilor dintr-un cartier al Sibiului / foto

„Ne luptăm de patru ani”

În petiția transmisă autorităților, reprezentantul asociației solicită măsuri urgente pentru rezolvarea situației, afirmând că locuitorii nu se mai simt în siguranță. „Ne luptăm de cel puțin patru ani cu reclamații și plângeri și nici acum nu avem liniște în cartier. Vrem să ne simțim în siguranță, atât noi, cât și copiii care se joacă zilnic printre blocuri”, transmite acesta în numele locatarilor.

Până la publicarea acestui articol, autoritățile menționate în sesizare nu au transmis un punct de vedere oficial cu privire la situația reclamată. Redacția va solicita poziții din partea Primăriei Sibiu, Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Poliției Locale Sibiu și Direcției de Asistență Socială, pe care le va publica imediat ce vor fi primite.

Ultima oră