foto: arhivă

Individul care și-a omorât prietenul la Gura Râului, apoi a incendiat cadavrul, a fost reținut.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani care și-a ucis prietenul de 60 de ani într-un imobil din Gura Râului, iar apoi a incendiat cadavrul pentru a nu fi prins de oamenii legii, a fost reținut în cursul zilei de duminică. El urmează să ajungă în fața magistraților sibieni pentru aplicarea unei măsuri preventive. 

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în 8 iulie. „Autorul în vârstă de 48 de ani, aflându-se împreună cu victima în vârstă de 60 de ani, în satul Gura Râului din județul Sibiu, a lovit-o de mai multe ori pe victimă cu un corp tăietor despicător (secure/topor) în zona capului și în zona cervicală, provocând decesul acesteia, iar apoi a ars victima până la carbonizarea ei cvasicompletă”, a explicat Cristiana Tegbo, procurorul înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. 

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Investigații Criminale, dar și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu. 

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luare unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, și nu pot în nicio situație să înfrântă principiul prezumției de nevinovăție.  

Citește AICI detalii despre crimă.

Ultima oră