Cei 18 turiști rămași blocați sâmbătă, 18 iulie, în telecabina din zona Bâlea, pe Transfăgărășan, au fost evacuați în siguranță de salvamontiștii sibieni, după ce instalația a suferit o avarie.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, când telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac s-a defectat, iar pasagerii au rămas în zona montană. La fața locului au intervenit două echipe ale Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu.

Potrivit reprezentanților Salvamont, încă de la început situația nu a fost una gravă. Turiștii au fost permanent în siguranță, fiind asistați atât de personalul telecabinei, cât și de salvatorii montani.

“Situația nu este una gravă, iar persoanele sunt în siguranță, fiind asistate atât de personalul telecabinei, cât și de salvatorii montani. Acestea vor fi însoțite pe durata deplasării către Bâlea Cascadă.” a transmis Salvamont Sibiu

În jurul după-amiezii, echipele Salvamont au început evacuarea celor 18 persoane, pe care le-au însoțit pe traseul către Bâlea Cascadă.

Toți turiștii au fost coborâți în siguranță

Intervenția s-a desfășurat fără incidente, iar niciuna dintre persoanele evacuate nu a suferit răni sau alte probleme medicale. Autoritățile au gestionat situația astfel încât turiștii să ajungă în siguranță la baza muntelui.

Reprezentanții Salvamont Sibiu au anunțat ulterior că operațiunea s-a încheiat cu succes.

„Toți turiștii au fost coborâți în siguranță. Nu au nevoie de asistență medicală”, au transmis salvamontiștii.

Nu este pentru prima dată când telecabina de la Bâlea se blochează, astfel de incidente mai având loc și în trecut. De această dată, cei 18 turiști au fost coborâți în siguranță de salvamontiști și personalul telecabinei.

Iar, dacă e loc și de o glumă, alții plătesc sume considerabile pentru o experiență de coborâre în rapel, în timp ce acești turiști au avut parte de una… fără să o fi planificat.

video
play-rounded-fill
Final fericit la Bâlea: toți turiștii blocați în telecabină sunt teferi după aventura coborârii cu cablu / foto video
Final fericit la Bâlea: toți turiștii blocați în telecabină sunt teferi după aventura coborârii cu cablu / foto video

Ultima oră