Pe scurt:

Sibiu, 22 iulie - Promenada Sibiu anunță lansarea colecției SYNERGIA 2026 – „Escape the Extraordinary”, realizată în colaborare cu designerul Raluca Elena Cînean. Prezentarea oficială va avea loc pe 23 iulie, ora 18:00,

Promenada Sibiu anunță lansarea colecției SYNERGIA 2026 – „Escape the Extraordinary”, realizată în colaborare cu designerul Raluca Elena Cînean. Prezentarea oficială va avea loc pe 23 iulie, ora 18:00, pe parcarea supraetajată 2A a centrului comercial, în cadrul Feeric Fashion Week 2026, cel mai mare eveniment de moda din Europa de Est care se desfășoară până pe 24 iulie.

Colecția Synergia 2026 se concentrează pe întâlnirea dintre explorare și apartenență. Inspirată de peisajele aride și de energia călătoriei, colecția transformă elementele utilitare ale garderobei de expediție într-un limbaj vestimentar poetic. Printurile originale inspirate din peisajele desertice, dantela reinterpretată și volumele fluide creează un dialog între natură și contemporaneitate. Fiecare ținută reprezintă un pas dintr-o călătorie în care extraordinarul nu este o destinație, ci o stare de spirit. Synergia vorbește despre lumina pe care o purtăm în noi și despre conexiunile care apar atunci când ieșim din rutină și alegem să explorăm.

Colecția transpune mesajele campaniei “Sunshine Within You”, “Out of Routine” și “To the Extraordinary” într-un univers vestimentar în care moda devine călătorie, emoție și descoperire. Fiecare ținută reprezintă o etapă a acestei expediții, iar împreună compun povestea unei femei care își poartă propria lumină și transformă fiecare pas într-o experiență extraordinară.

„Escape the Extraordinary” marchează o nouă etapă în evoluția Synergia, consolidând direcția brandului spre un design funcțional și expresiv. Fiecare piesă reflectă un stil de viață autentic, orientat spre confort și expresie personală.

Lansarea colecției Synergia face parte din programul Feeric Fashion Week din Promenada Sibiu, care aduce o serie de momente dedicate modei contemporane. Publicul este invitat să descopere cele mai noi colecții și conceptele creative ale designerilor într-un cadru urban vibrant.

Mai multe informații despre eveniment și program pot fi găsite pe site-ul Promenada Sibiu, precum și pe paginile de Instagram și Facebook ale centrului comercial.

Ultima oră