Mai multe persoane care au participat la petrecerea organizată sâmbătă, 1 august, de clubul Liquid la The Home of Backyard și-au exprimat nemulțumirea după ce Florin Salam a urcat pe scenă în jurul orei 4:30, dimineața. O parte dintre cei prezenți au ales să plece înainte de începerea concertului, iar unii au solicitat returnarea banilor pe bilete.
Evenimentul a fost promovat ca o petrecere la care invitat special urma să fie Florin Salam, iar zeci de persoane au venit pentru a participa la concertul artistului. Programul serii nu specifica momentul în care manelistul va urca pe scenă, însă spectacolul a început mult mai târziu decât se așteptau unii dintre participanți.
Printre cei nemulțumiți s-au numărat persoane care susțin că se așteptau ca artistul să cânte mai devreme și că au plecat din locație înainte de începerea concertului. Unii dintre aceștia au cerut ulterior explicații organizatorilor și au solicitat restituirea contravalorii biletelor.
Reprezentanții Liquid spun că întârzierea nu le este imputabilă și susțin că au făcut toate demersurile pentru ca artistul să ajungă la eveniment. „Da, au fost persoane care au cerut returnarea banilor. Mulți credeau că Florin Salam va cânta în jurul orei 22.00 și unii au plecat înainte de concert. În materialele de promovare nu era anunțată o oră exactă de începere a recitalului, ci doar intervalul în care urma să aibă loc, iar artistul s-a încadrat în acel program. Participanții au fost informați că va cânta după ora 2.30-3.00”, a spus organizatorul.
Acesta susține că Florin Salam și-a cerut scuze și de pe scenă. „Noi, ca organizatori, am făcut tot posibilul ca el să ajungă. Chiar am mers după el. Nu a fost vina noastră”, a declarat patronul clubului Liquid pentru Ora de Sibiu.
Acesta a precizat că persoanele care au decis să plece înainte de începerea concertului și au solicitat atunci returnarea contravalorii biletului au primit banii înapoi. „Dacă cineva a venit la intrare și a spus că pleacă înainte de concert, i-am restituit banii. Nu poți însă să vii după ce spectacolul s-a terminat și să ceri returnarea banilor”, a mai spus reprezentantul clubului.
Întrebat dacă Florin Salam va mai fi invitat la viitoarele evenimente organizate de Liquid, patronul clubului a răspuns că, deși spectacolul a fost apreciat de public, întârzierea a creat probleme organizatorilor.„Nu îl vom mai chema. A avut un concert bun, dar întârzierea ne-a creat foarte multe probleme și nu este prima dată când artistul face asta”, a afirmat acesta.
Mesaj public din partea organizatorilor: „Ne cerem scuze”
Organizatorii și-au cerut scuze și printr-un mesaj publicat pe pagina oficială a clubului.„Dorim să ne cerem scuze pentru întârzierea cu care a început concertul lui Florin Salam.
În ceea ce a ținut de organizarea noastră, am făcut tot posibilul și am depus toate eforturile necesare pentru ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Ne bucurăm că, în cele din urmă, concertul s-a desfășurat și a oferit peste două ore de muzică, energie și momente de care sperăm că v-ați bucurat alături de noi.
Vă mulțumim pentru răbdare, înțelegere și pentru faptul că ați ales să fiți alături de Liquid. Încrederea și susținerea voastră înseamnă enorm pentru noi”, au transmis organizatorii.


