Marius Măldărășanu, fostul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Marius Măldărășanu, fostul antrenor al lui FC Hermannstadt a dezvăluit că acționarii clubului sibian au discutat recent cu un potențial investitor, care l-ar fi dorit înapoi pe banca tehnică.

Discuțiile cu investitorul

Fostul tehnician de pe malul Cibinului, Marius Măldărășanu a dezvăluit că au fost discuții recente pentru ca un investitor să preia FC Hermannstadt cu tot cu datorii. Cel mai probabil au fost negocieri cu o companie din Turcia, însă tratativele nu s-au finalizat.

Au fost discuții pe finalul campionatului, am înțeles că exista cineva care ar fi vrut să cumpere clubul și eram prima lor opțiune. Am spus că nu mă întorc, în momentul în care am plecat de la Hermannstadt, nu stau câteva luni și apoi prima echipă la care revin să fie tot Sibiul, chiar dacă sunt alți acționari. Asta nu înseamnă că nu pot să revin pe viitor, am rămas atașat, a fost frumos, o perioadă extraordinară, cu bune și rele, dar realitatea e că dacă nu sunt bani, nu poți face nimic” a susținut Măldărășanu la emisiunea ”Matinal” de pe VOYO SPORT 1.

De la demitere la retrogradare

După patru ani și jumătate petrecuți la Sibiu, Marius Măldărășanu a fost demis în decembrie 2025. După 18 etape, sibienii acumulaseră doar 12 puncte cu Măldărășanu pe bancă.

Nici venirea lui Dorinel Munteanu nu a redresat situația la Sibiu, mai ales că problemele financiare s-au acutizat, iar echipa a retrogradat, deși a prins cu noroc ”barajul”. Sub conducerea lui Măldărășanu, FC Hermannstadt trecuse, în cei patru ani și jumătate, prin unele dintre cele mai bune perioade din istoria recentă a clubului sibian.

Declarațiile lui Măldărășanu vin într-un moment sensibil pentru suporterii sibieni, care sperau la o revenire rapidă a echipei în prima ligă, pe fondul dificultăților financiare cu care se confruntă în continuare clubul FC Hermannstadt.

Ultima oră