Fosta jucătoare de la Academia de Fotbal Măgura, Roxana Mărgărit și-a descoperit pasiunea pentru masaj în timp ce se recupera după o accidentare, iar acum își construiește o carieră în domeniu.

În urmă cu un an și jumătate, ea juca în Superliga feminină cu echipa sibiană, sub egida clubului FC Hermannstadt.

O accidentare gravă care a scos-o jumătate de an de pe terenul de fotbal i-a schimbat complet viața Roxanei Mărgărit. A renunțat și la arbitraj, cu care a cochetat câțiva ani. Fosta jucătoare de la Academia de Fotbal Măgura și-a descoperit pasiunea pentru masaj în timpul recuperării, iar astăzi își construiește o carieră în acest domeniu.

În paralel, a reușit performanțe academice remarcabile: a obținut nota 9,66 la bacalaureat și a fost admisă prima, cu media 10, la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare de la Facultatatea de Medicină a ULBS.

Roxana spune că sportul practicat încă din copilărie au învățat-o disciplina și organizarea, calități care au ajutat-o să depășească unul dintre cei mai dificili ani.

Joc fotbal de la 7 ani, mereu am alternat școala cu sportul și am știut să-mi gestionez timpul, iar asta m-a disciplinat foarte mult și m-a învățat să-mi prioritizez activitățile importante. Acum un an m-am accidentat, am avut o fractură de maleolă care m-a ținut pe tușă câteva luni, iar în timpul acela am descoperit masajul prin niste oameni de nota 10, care m-au ajutat și cu recuperarea și apoi m-au învățat totul despre masaj” povestește tânăra în exclusivitate pentru Ora de Sibiu.

A renunțat un an la fotbal

În perioada în care nu a mai putut juca fotbal s-a dedicat masajului, activitate care i-a oferit un nou drum profesional, cât și satisfacția de a ajuta oamenii.

Am început masajul, iar dupa ce mi-am revenit și cu piciorul am decis că e mai bine, cel puțin în anul acela dificil, să renunț la ceva și acesta a fost fotbalul. Eram în clasa a 12-a și am lucrat în acest timp, deoarece îmi place foarte mult să fac masaj, îmi găsesc liniștea și am timp să reflectez la viața mea în timpul acela și pe lângă asta, ajut și oamenii, iar asta e cea mai mare satisfacție pe care o am” spune sibianca.

Pe lângă pregătirea pentru examenul de Bacalaureat, Roxana s-a întreținut singură din veniturile obținute din masaje. În această perioadă s-a mutat singură, a luat permisul auto și și-a cumpărat prima mașină din banii câștigați.

A fost un an dificil, deoarece din ianuarie m-am mutat singură, am avut și examenul auto pe care l-am trecut în februarie, bacul se apropia, iar eu trebuia să mă întrețin singură din masaje și să învăț. Am reușit chiar și să-mi iau prima mașina din banii mei, iar pentru asta mi-a trebuit foarte multă ambiție și disciplină. M-am organizat cu toate și am reușit, chiar dacă au fost și momente în care am crezut că voi renunța” mărturisește ea. Tânăra remarcă că sprijinul celor apropiați a fost esențial pentru a trece peste toate provocările.

Prima la admiterea la Medicină și revenirea pe teren

Rezultatele muncii sale nu au întârziat să apară. După media 9,66 la bacalaureat, Roxana a fost admisă prima, cu media 10, la Facultatea de Medicină din cadrul ULBS, specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare.

Deși a fost nevoită să renunțe o perioadă la fotbal, dorul de sportul rege au determinat-o să revină pe gazon. A jucat în premieră și la naționala de fotbal de stradă. Din stagiunea viitoare, ea va evolua la Interstar Sibiu, unde s-a transferat și majoritatea colegelor alături de care a jucat la Academia Măgura.

Acum că s-au mai așezat lucrurile, am reînceput și fotbalul, îmi este foarte dor să joc și să fiu cu prietenele mele. Toate aceste lucruri se datorează sportului care m-a disciplinat și mi-a arătat că fără muncă multă și efort, nimic nu este posibil. Eu îi sfătuiesc pe toți părinții să ducă copiii la un sport, iar dacă este unul de echipă, cu atât mai bine”.

Între timp, Roxana și-a dezvoltat activitatea în domeniul masajului, unde primește programări inclusiv prin intermediul contului său de Intragram, @roxi.masaj.sibiu, continuând astfel să îmbine pasiunea pentru recuperare cu studiile medicale și revenirea în sport.

Ultima oră