Două mașini au intrat în coliziune, miercuri, la Mediaș. O femeie rănită în accident a fost dusă la spital.

UPDATE

Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 67 de ani, din județul Mureș, care se afla staționat pe strada Gheorghe Lazăr, în momentul în care a intenționat să se pună în mișcare, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din localitatea Brateiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, o pasageră din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 28 de ani, respectiv o femeie în vârstă de 24 de ani, din Dumbrăveni, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Fără probleme de trafic.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Accidentul s-a produs pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Mediaș. Potrivit primelor informații, două mașini sunt implicate în eveniment. La fața locului au intervenit polițiștii, un echipaj medical din cadrul SAJ Sibiu și echipaje SMURD.

„Echipajele SAJ și ISU sosite la fata locului au găsit patru persoane implicate în accident. O femeie de 24 de ani a suferit un traumatism de membru inferior și după ce i-au fost acordate îngrijirile medicale a fost transportata la CPU Mediaș de către echipajul SAJ”, a transmis Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Alte trei persoane implicate în eveniment au refuzat transportul la spital.

Ultima oră