Update

Conform Primăriei Sibiu, persoana în cauză a transmis Primăriei o sesizare cu privire la această situație în data de 23 decembrie 2025, în care se reclama efectuarea unor lucrări neautorizate în apartamentul situat deasupra celui în care locuiește. Serviciul Urbanism al Primăriei a transmis prin poștă un răspuns. însă plicul a fost returnat. Prin acest răspuns, doamna Vlad era înștiințată că pentru imobilul de la adresa indicată nu au fost emise autorizații de construire sau desființare pentru intervenții asupra instalațiilor interioare. De asemenea, în adresa respectivă, s-a precizat și faptul că, potrivit legislației, anumite lucrări de reparații sau intervenții la instalații, pot fi executate fără autorizație de construire.

Totodată, Serviciul Urbanism a sesizat Poliția Locală cu privire la această situație. În controlul realizat de polițiști, s-a constatat că tavanul era uscat astfel că nu s-a putut stabili cauza și sursa infiltrațiilor. Prin urmare, a fost solicitat doamnei Vlad transmiterea unui punct de vedere al unui specialist care să indice cauza infiltrațiilor din apartamentul dânsei, mai ales în contextul în care, conform discuțiilor purtate cu petentul, problema acestor infiltrații este mai veche, fiind pe rol un proces civil pe această temă.

Separat de această speță, dar legat de starea imobilului, în urma unei control realizat de Poliția Locală în luna noiembrie 2025, proprietarii apartamentelor din imobilul situat pe str. Mitropoliei nr. 23, au fost somați să repare soclul clădirii și streașina și să revopsească poarta clădirii. Având în vedere că, până la această dată, măsurile dispuse nu au fost implementate, proprietarii din acest imobil vor fi sancționați.  

Știre inițială

Momente de panică pentru o sibiancă ce locuiește într-un imobil din centrul istoric al municipiului Sibiu, după ce o parte din tavanul apartamentului s-a prăbușit miercuri dimineață. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și un echipaj medical.

Locuința Marianei Vlad s-a transformat într-un pericol public. După ani de zile în care a fost afectată de umiditate și igrasie din cauza apartamentului situat deasupra sa, situația a degenerat marți dimineață, 4 august.

Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto
Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto

„Deasupra mea locuiește un vecin care de cinci ani mă tot inundă și de un an jumate am dosar pe rol. Astăzi de dimineață, 4 august, a căzut tavanul, că a fost salvare, pompieri pe aici. Au venit pompierii, mi-au dat toate grinzile jos, au spus că e pericol”, povestește femeia, vizibil afectată de cele întâmplate.

Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto
Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto

Apartament în regim hotelier și probleme ignorate

Locuința afectată se află pe strada Mitropoliei nr 23 și are intrarea de pe strada Xenopol. Potrivit locatarei, coșmarul a început cu o mică problemă într-un colț, care s-a agravat treptat. Deși vecinul de deasupra ar fi intervenit la un moment dat în baie, montând gresie, faianță și izolație, infiltrațiile nu au încetat.

Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto
Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto

Mariana Vlad susține că apartamentul de deasupra este folosit în regim hotelier:

„De 5 ani ne confruntăm cu situația. Deci domnul are închiriat în regim hotelier, aici are contract cu altcineva care dânsul aduce cazați aici întruna, îmi zice: «Vorbește cu administratorul». Într-adevăr, astăzi a venit și administratorul.”

Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto

Probleme de sănătate și justiție tergiversată

Din cauza condițiilor insalubre, a mirosului greu și a umezelii, sănătatea locatarei a avut de suferit. Femeia spune că a dezvoltat alergii severe și accese de tuse.

Sătulă de promisiuni și de pagubele materiale, sibianca a apelat la instanță în urmă cu un an și jumătate. Văzând că situația devine critică, acum două săptămâni a schimbat strategia juridică:

„Acum două săptămâni m-am dus la altă avocată și am făcut ordonanță președințială, pentru că nu mai puteam să stau. E un miros urât. Am alergii, tușesc. Deci am făcut reclamație la primărie, la ANAF. Nicio măsură nu s-a luat.”

Panică în centrul Sibiului după ce tavanul unui apartament s-a prăbușit: o femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând / video foto
video
play-rounded-fill

Vecinul acuzat nu comentează

Contactat pentru a-și exprima punctul de vedere referitor la acuzațiile aduse și la incidentul în urma căruia tavanul s-a prăbușit, vecinul vizat, Dionisie T., a preferat să fie extrem de rezervat:

„Suntem în proces. Avem o vârstă. Ne afectează conflictul acesta. Nu comentăm. Lăsăm justiția să se pronunțe.”, a declarat acesta.

Ultima oră