Sibianca Adelina Paralescu a obținut primul loc în clasamentul final al Campionatului Național Amatori II 2026, performanța fiind anunțată de Federația Ecvestră Română.
După disputarea celor trei manșe ale Campionatului Național, Adelina Paralescu și Cupido G au încheiat competiția pe prima poziție, devansând celelalte perechi înscrise în categoria Amatori II.
Pe locul secund s-au clasat Maia Radu-Arhire și Sligo Candy Boy Jr, iar podiumul a fost completat de Ana Coman și Nutella. Locurile patru și cinci le-au revenit perechilor Albu Petra – Magestic BMG, respectiv Bocskor Boróka – Inez.
Federația Ecvestră Română a făcut public clasamentul final și i-a felicitat pe sportivi pentru evoluțiile din cadrul competiției.
Clasamentul final al categoriei Amatori II:
- Adelina Paralescu & Cupido G
- Maia Radu-Arhire & Sligo Candy Boy Jr
- Ana Coman & Nutella
- Albu Petra & Magestic BMG
- Bocskor Boróka & Inez
Adelina Paralescu face parte din Team Bucur, echipă care a avut reprezentanți și în Finala Națională de Juniori desfășurată la Snagov.
În cadrul acestei competiții, Celia Chiriac și Vegas au încheiat pe locul 4. Finala pentru juniori a fost una dificilă, fiind organizată în trei manșe, cu obstacole la înălțimea de 1,25 metri.
Reprezentanții Team Bucur au apreciat rezultatul drept unul care confirmă evoluția constantă a sportivei.
„Performanța se construiește prin constanță și încredere”, au transmis reprezentanții echipei, care au felicitat-o pe Celia Chiriac pentru rezultatul obținut și i-au urat succes în competițiile viitoare.
Pentru echitația sibiană, rezultatul important al competiției rămâne însă titlul obținut de Adelina Paralescu, care, alături de Cupido G, încheie pe primul loc Campionatul Național Amatori II 2026.
sursa foto: Federația Ecvestră Română


