Pe scurt:

Un preot român stabilit în Statele Unite a povestit la hramul de la Sâmbăta de Sus cum s-a vindecat, după 19 ani de suferință, la mormântul Sfântului Arsenie de la Prislop.

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorit sâmbătă, 15 august 2026, mulțimi de credincioși au ajuns la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, pentru a participa la sărbătoarea hramului, potrivit Mitropolia Ardealului.

Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Alături de Mitropolitul Laurențiu s-au aflat Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, exarhul mănăstirilor din eparhie, arhimandritul Calinic Teslevici, stareţul mănăstirii, arhimandritul Atanasie Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Calist Magyar, precum și stareți, ieromonahi, protopopi, preoți și diaconi. Alături de pelerinii veniți din mai multe părți ale țării și credincioșii din Țara Făgărașului s-au aflat oficialități centrale, județene și locale, precum și numeroși oaspeți.

Programul liturgic-duhovnicesc al zilei de hram a început cu slujba de sfințire a icoanelor Maicii Domnului primite în dar de obștea mănăstirii și a continuat cu slujba de sfințire a apei, săvârșită la fântâna din incinta așezământului monahal. A urmat Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul din pădurea apropiată de mănăstire. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Nicolae Daniel Mânzatu a primit taina preoției.

Mărturia unui preot vindecat la mormântul Sfântului Arsenie de la Prislop

Preotul Dan Suciu, din San Antonio, Texas, a vorbit celor prezenți la hram despre minunea înfăptuită de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop asupra sa, după 19 ani de suferințe trupești.

„Începând cu anul 2003 am avut șase operații care n-au reușit, în America, și am ajuns în cele din urmă la pat, după 19 ani de boală, din care 12 ani în neputință totală”, a povestit el.

Preotul a explicat că, în 2022, a venit în România pentru a-și vedea mama aflată aproape de moarte, iar fratele său, împreună cu un medic, au pregătit fără să-i spună o vizită la Prislop.

„Aleea spre mormântul Sfântului Arsenie era plină de oameni. Nu puteam sta în picioare atât de mult, aveam spatele încovoiat și mă sprijineam într-o cârjă. O măicuță de la mormânt m-a văzut și a strigat oamenilor să se dea la o parte și să mă lase la mormânt. M-au adus de umeri până la mormânt și am îngenunchiat pentru prima dată cu genunchiul drept în 17 ani”, și-a amintit preotul Dan Suciu.

El a povestit că s-a rugat nu pentru sine, ci pentru o copilă aflată în pericol de moarte și pentru doi tineri bolnavi de cancer.

„După două minute de rugăciune, m-au ridicat cei doi de la mormânt și am pornit un pic la trei-patru pași de ei și l-am auzit pe medic spunând către fratele meu: «Unde-i cârja lui Dănuț?». După câteva secunde l-am auzit din nou strigând: «Dar cum de merge atât de repede, că nu ne putem ține de el?». Atunci mi-am dat seama că nu mai aveam nicio durere”, a mai spus el, adăugând că mama sa, oarbă, a exclamat la aflarea veștii: „Doamne, Dumnezeul meu, cum poți fi atât de bun cu noi?”

Mitropolitul Laurențiu, despre înțelesul praznicului Adormirii Maicii Domnului

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Laurențiu a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos „a considerat că nu era firesc ca trupul celei care L-a purtat în pântece să se dea stricăciunii după moarte”, motiv pentru care Maica Domnului a fost înștiințată prin același arhanghel care i-a vestit întruparea Fiului lui Dumnezeu.

„Se spune în Sinaxar că și-a împărțit și ultimele haine avute la văduvele sărace care erau împrejurul său. Învățăm din lucrul acesta că, înainte de a pleca din lumea aceasta, noi trebuie să fim pregătiți”, a subliniat ierarhul, adăugând că Maica Domnului, înălțată la cer, „stă de-a dreapta Fiului său” și mijlocește permanent pentru credincioși. „Este cea mai milostivă și, fiind împreună cu Fiul său, aşa cum ni-L arată ca Mântuitor în icoană, în acelaşi timp se roagă şi mijloceşte pentru noi. Mijlocirea aceasta este o comuniune deplină între Fiu şi mamă, de aceea ea este mult folositoare pentru fiecare dintre noi”, a spus Mitropolitul Laurențiu.

Sărbătoarea hramului a continuat cu slujba Sfântului Maslu, tradiție statornicită la mănăstirea făgărășeană, credincioșii rugându-se împreună cu soborul slujitor pentru sănătate trupească și iertare de păcate. În încheiere, cei doi ierarhi și soborul slujitor au săvârșit o slujbă de pomenire la mormintele mitropoliților Ardealului din incinta mănăstirii.

FOTO Costin Chesnoiu

Ultima oră