Un autoturism a fost avariat de bolovani desprinsi de pe versant, vineri, 28 august, în zona Bâlea Lac. Potrivit martorilor, mașina era parcată în apropierea unei stânci, iar în momentul în care mai multe pietre s-au desprins, acestea au căzut direct peste autoturism. Din fericire, în mașină nu se afla nimeni.

Kolea Scripcari a povestit că a văzut momentul în care bolovanii au căzut peste autoturism.

„Pe 28 august, această mașină era parcată lângă o stâncă la Bâlea Lac. Am văzut cum de pe acea stâncă au căzut bolovani mari direct pe ea. I-au spart geamurile și au deteriorat acoperișul. În mașină nu se afla nimeni. Aveți grijă unde parcați”, a spus acesta.

Fotografiile distribuite de martori arată că autoturismul a suferit avarii importante, în special la nivelul geamurilor și al acoperișului. Un alt martor, Amalia G, spune că a trecut prin zonă imediat după incident.

„Exact atunci am trecut pe acolo. Arăta foarte urât parbrizul domnului. Până și luneta era spartă puțin, dar parbrizul a fost complet distrus”, a relatat aceasta.

„Dacă era cineva pe jos în zona aceea?”

Incidentul i-a făcut pe mai mulți oameni să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă căderile de pietre în zona montană.

„Și dacă era cineva pe jos în zona aceea? Nici nu vreau să mă gândesc. Tabla se îndreaptă, se schimbă, dar un bolovan în cap te lasă lat”, a comentat Ionel B.

O altă persoană, Angela D, spune că și ea a parcat în trecut în apropierea stâncilor, pentru a evita costul parcării amenajate.

„Și când mă gândesc că și noi am parcat mașina acolo lângă stânci, pentru că parcarea costa 40 de lei (3 ore) și noi nu am stat atât!… Nu mai ești sigur de nimic. Urși am întâmpinat, dar n-au fost agresivi”, a spus aceasta.

Mașină parcată periculos, avariată de bolovani pe Transfăgărășan. DRDP: „Nu poate fi îmbrăcat tot muntele în plase”

Pentru un alt șofer, însă, alegerea unui loc de parcare în apropierea unui versant reprezintă un risc care poate fi evitat.

„Eu nu parchez niciodată așa, pentru că sunt conștient că oricând s-ar putea desprinde o bucată de stâncă și să cadă pe mașină”, a transmis Ionel.

„Riscul există tot timpul”

Daniel B consideră că soluțiile de protecție existente pe unele drumuri montane ar putea fi extinse și în alte zone expuse căderilor de pietre.

„Da. E bine să vă gândiți unde parcați. Riscul de a cădea pietre de pe versanți, pe asemenea șosele montane, există tot timpul. Am văzut că, spre exemplu, pe drumul ce leagă Târgu Ocna de Slănic Moldova, unde se întâmplau des căderi de pietre de pe versanți, au construit pe versanții periculoși un fel de bariere din plasă specială, pe versant, pentru ca acei bolovani desprinși să nu ajungă pe șosea, ca în Austria. Poate că ar trebui să se construiască mai multe astfel de bariere și pe alte drumuri și șosele montane”, a spus acesta.

Totuși, principala recomandare rămâne aceeași: evitarea parcării în apropierea stâncilor și a versanților expuși.

„Dar, ca regulă, e bine să nu parcați mașina în astfel de zone periculoase. Gândiți-vă că puteți fi în ea când pică vreun bolovan de câteva tone!”, a mai transmis Daniel B.

DRDP Brașov: „Este foarte important ca șoferii să parcheze numai în locuri amenajate”

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov atrag atenția că zona alpină este una în care căderile de pietre se pot produce oricând, mai ales în anumite condiții meteorologice.

Robert Elekes, purtător de cuvânt al DRDP Brașov, spune că, din imagine, autoturismul nu pare să fi fost parcat într-un loc amenajat.

„Din poză pare că nu este parcat într-o parcare amenajată. Drumul este plin de indicatoare cu «Atenție, căderi de pietre». Noi am asigurat cu plase cele mai periculoase zone. Acolo, în zona alpină, însă se poate întâmpla oricând”, a declarat Robert Elekes.

Acesta a subliniat că șoferii trebuie să țină cont de semnalizarea existentă și să evite oprirea sau parcarea în zonele periculoase.

„Tocmai din acest motiv este foarte important ca șoferii să parcheze numai în locuri amenajate, să asigure corespunzător autovehiculele. Au fost deja două mașini care au căzut în gol pentru că șoferul a uitat să tragă frâna de mână”, a explicat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.

Potrivit acestuia, chiar și o ploaie puternică poate favoriza producerea unor astfel de incidente.

„Acolo ajunge o ploaie mai puternică pentru a se produce astfel de incidente și tocmai din acest motiv e plin drumul de indicatoare de atenționare. Nu poate fi îmbrăcat tot muntele în plase… Trebuie să fie șoferii un pic conștienți de pericole”, a mai spus Robert Elekes.

Un avertisment care vine după o tragedie pe Valea Oltului

Pericolul căderilor de pietre pe drumurile montane din județul Sibiu nu este unul teoretic. Cu puțin timp înainte de incidentul de la Bâlea Lac, un bolovan desprins de pe versant a lovit un autoturism aflat în trafic pe DN7, la ieșirea din Lazaret spre Boița.

Mașină parcată periculos, avariată de bolovani pe Transfăgărășan. DRDP: „Nu poate fi îmbrăcat tot muntele în plase”

Impactul a fost devastator. Unul dintre ocupanții autoturismului, un bărbat de aproximativ 65 de ani, a fost scos inconștient din mașină și a fost resuscitat la fața locului. Ulterior, acesta a murit.

Citește aici- UPDATE – Bărbat ucis de un bolovan pe Valea Oltului la Boița: era într-o mașină în mers / foto video

În urma tragediei, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, a declarat că în zona respectivă nu existau plase de protecție împotriva căderilor de pietre.

Mașină parcată periculos, avariată de bolovani pe Transfăgărășan. DRDP: „Nu poate fi îmbrăcat tot muntele în plase”
Sursa: Facebook/INFO 24

„S-a desprins o stâncă și s-a întâmplat o nenorocire. Persoana care era în mașină, deși a fost descarcerată, a decedat și pe Valea Oltului se întâmplă astfel de accidente încă, deși în această perioadă se intervine pentru a monta acele instalații pentru a nu mai cădea stâncile”, a declarat prefectul.

Acesta a precizat că plasele de protecție nu pot fi montate pe întreaga Valea Oltului și că precipitațiile pot contribui la producerea unor astfel de tragedii.

Reprezentanții DRDP Brașov au transmis, la rândul lor, după tragedia de pe DN7, că tronsonul respectiv nu era considerat unul cu risc de căderi de pietre și că era pentru prima dată când se producea un astfel de incident pe acea porțiune. (detalii aici)

Ultima oră