Pe scurt:
Un sat din Apuseni pe care localnicii îl credeau blestemat, după ce biserica a fost trăsnită de două ori, a lăsat în urmă o școală salvată piesă cu piesă și reconstruită la Sibiu. Povestea ei trece prin Avram Iancu, un incendiu din 1849 și literele RPR pictate pe perete.
O clădire din bârne aspre, construită acum mai bine de 100 de ani din lemnul a două foste șuri, a fost readusă la viață în Pădurea Dumbrava. Este vechea școală din satul Ticera, din Munții Apuseni, relocată la Muzeul ASTRA din Sibiu, potrivit unei postări publicate de Daniela Cimpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, pe pagina sa de Facebook.
Ticera era, odinioară, un sat cu oameni de oarecare stare, cunoscuți pentru hărnicia lor. Mulți confecționau butoaie, putini, tulnice și toace, alegând lemnul „pe sprânceană”. „Era o vorbă cum că boi și poame ca-n Ticera nu mai găsești în Munții Apuseni”, spune Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA, el însuși moț. Bunicul lui Ciprian Ștefan a fost profesor de istorie și inspecta școlile din Ținutul Moților, iar de la el a aflat, încă din copilărie, povestea școlii din Ticera.
O clădire ridicată din lemnul a două șuri vechi
În sat s-a ascuns, la un moment dat, Avram Iancu, eroul transilvănean al Revoluției de la 1848, într-o peșteră din apropiere, hrănit de săteni. Locul a fost numit „Peștera Bolândului”, întrucât liderul moților vorbea câteodată fără noimă, iar oamenii au început să-l considere puțin nebun. În 1849, soldații au dat foc satului, iar totul a ars, cu excepția unei singure case, tot din lemn.
Satul s-a refăcut, iar în 1919 sătenii au demontat două șuri vechi, folosind scândurile, căpriorii și grinzile bune pentru a construi o sală de clasă și, alături, o încăpere mai mică pentru profesori. Sub aceasta a existat și o pivniță în care, spune legenda locului, ajungeau pentru câteva ore cei mai năzdrăvani elevi. Instaurarea regimului comunist s-a resimțit și aici: în 1947, alte două șuri au fost demolate, iar lemnul lor a fost folosit pentru extinderea clădirii cu o încăpere destinată căminului cultural și ședințelor de partid. Pe exteriorul acestui corp de clădire există și astăzi trei litere pictate: RPR, Republica Populară Română.
Salvarea clădirii dintr-un sat pustiit din Apuseni
Ticera a supraviețuit austro-ungarilor și comuniștilor, dar democrația de după 1989 i-a fost fatală. Oamenii au început să plece încă din anii ’70, pentru că satul nu avea acces la rețeaua de electricitate, migrând spre orașele miniere sau spre zona Timișoarei, iar după Revoluție mulți au ales străinătatea. Foștii locuitori ajunseseră să spună despre sat că este blestemat, după ce biserica a fost lovită de trăsnet de două ori.
„Am vrut să cumpărăm clădirea școlii, cu căminul cultural inclus, însă nimeni nu avea acte pe ea. Am umblat prin țară, ba prin Valea Jiului, ba la Timișoara, ca să găsim foști săteni sau urmași ai acestora, care să ne semneze pentru transferul clădirii la Muzeul ASTRA din Sibiu. Cu greu, am reușit”, povestește Ciprian Ștefan. Au urmat două săptămâni petrecute în satul aproape părăsit, în care echipa a dormit într-o jumătate de casă abandonată și s-a hrănit cu telemea primită de la un cioban și cu bureți culeși de sub câțiva pruni din apropiere.
Fiecare grindă, căprior sau scândură din vechea școală din Ticera a fost cărată pe brațe sau în spate până la locul de unde a putut fi încărcată într-o căruță trasă de cai, apoi transportată cu tractorul și, în final, cu un camion. Singura schimbare față de clădirea inițială a fost învelitoarea: în locul țiglei, echipa Muzeului ASTRA a folosit șindrilă, la fel cum erau acoperite casele din Țara Moților, cu șiță de brad.
O nouă viață pentru clasa cu bănci de brad
Școala a fost reclădită în Pădurea Dumbrava în 2013 și este, de atunci, folosită pentru activități cu copiii: școli de vară, ateliere pentru copii și adulți, dar și pentru bunici care își amintesc de săli de clasă cu ferestre mici și băncuțe din lemn. În fostul cămin cultural, Muzeul ASTRA organizează activități interactive pentru adolescenți și înregistrări de podcasturi. Două rânduri de bănci din lemn de brad, cu o adâncitură pentru călimara cu cerneală, sunt așezate în linie în sala de clasă a moților, așteptând vizitatori.
Pe aleea din fața clădirii, muzeografii au desenat un șotron colorat, pe care vizitatorii mici sar din careu în careu înainte de a intra în școala bunicilor lor, unde nu găsesc ecrane, internet, table inteligente sau calorifere, ci doar manuale vechi din care generațiile trecute au învățat să prindă drag de carte. Vechiul Muzeu ASTRA din Dumbrava Sibiului adăpostește astăzi această poveste venită dintr-un sat pe care locuitorii îl credeau blestemat.
