festival românesc criuleni republica moldova

Pe scurt:

Junii Sibiului, fluierașii din Boița și interpretul Traian Stoiță au cântat la Criuleni, acolo unde Republica Moldova și-a sărbătorit 35 de ani de independență alături de comunitățile românești de pe malul Nistrului.

Orașul Criuleni din Republica Moldova a găzduit, în perioada 29–30 august, primul festival românesc dedicat comunităților de pe malul Nistrului, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Sibiu.

Evenimentul a avut loc în contextul marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova și a Zilei Limbii Române.

Festivalul „Tradiții Românești la Nistru” a fost organizat de Consiliul Raional Criuleni, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, și a reunit zece ansambluri folclorice din Republica Moldova și România.

Județul Sibiu a fost reprezentat de artiști ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, alături de interpretul Traian Stoiță, precum și de un grup de fluierași ai Ansamblului „Mândre plaiuri boicene”. Momentele artistice susținute de sibieni în cele două zile ale festivalului au fost răsplătite cu îndelungi aplauze de publicul din Criuleni.

Prezența delegației sibiene se înscrie într-un parteneriat pe care județul Sibiu îl dezvoltă de aproape un deceniu cu comunități din Republica Moldova, un parteneriat cultural care depășește însă schimburile de spectacole și include proiecte de formare profesională și sprijin pentru administrațiile publice locale.

„Dincolo de parteneriatele culturale pe care le avem cu comunitățile din Republica Moldova, începute în urmă cu nouă ani, se află sprijinul pe care îl acordăm angajaților din instituțiile publice pentru a ști cum să gestioneze finanțările nerambursabile din fonduri europene. Anul trecut am pregătit 80 de funcționari moldoveni în acest domeniu, iar în perioada următoare vom organiza sesiuni de formare pe tema eficientizării energetice a clădirilor publice. Moldovenii și-au asumat un parcurs european și suntem datori să-i sprijinim, conștienți fiind de importanța finanțărilor europene pe care Consiliul Județean Sibiu le-a obținut pentru modernizarea aeroportului, drumurilor județene, școlilor speciale sau a spitalelor din subordine”, a declarat Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, prezent la evenimentul de la Criuleni.

Pe lângă spectacolele folclorice, festivalul de la Criuleni a inclus o paradă a portului popular românesc și un târg al producătorilor locali din România și Republica Moldova.

Galerie Foto

Ultima oră