Aproape toate sediile Muzeului Național Brukenthal vor fi închise duminică, 6 septembrie 2026. Reprezentanții instituției au anunțat că singura excepție va fi Muzeul de Artă Contemporană, care va rămâne deschis publicului.
Muzeul Național Brukenthal a anunțat modificarea programului pentru această duminică și îi atenționează pe sibieni și pe turiști să țină cont de aceasta atunci când își planifică vizitele.
Decizia de închidere a sediilor a fost luată pentru a compensa ziua de 15 august, când angajații muzeului au lucrat, deși data a fost zi liberă legală.
„Duminică, 6 septembrie 2026, toate sediile Muzeului Național Brukenthal vor fi închise, cu excepția Muzeului de Artă Contemporană. Decizia a fost luată pentru a compensa ziua lucrată de angajații muzeului în data de 15 august, zi declarată liberă legal”, au transmis reprezentanții Muzeului Național Brukenthal.
Instituția precizează că măsura are în vedere respectarea drepturilor angajaților.
„Această măsură respectă principiile echității muncii și ale timpului de odihnă. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se mai arată în comunicatul muzeului.
Prin urmare, cei care intenționau să viziteze duminică sediile Muzeului Național Brukenthal trebuie să își reprogrameze vizita. Muzeul de Artă Contemporană este singurul sediu care nu va fi afectat de închiderea anunțată pentru 6 septembrie.


