Noi blocuri urmează să fie construite în municipiul Sibiu. Acestea sunt propuse a se ridica în zona de nord a orașului, către ieșirea spre Mediaș.
Beneficiarul proiectului, SC City Residence Construct SRL, și-a arătat intenția de a elabora Planul Urbanistic Zona (PUZ) pentru construirea de locuințe cu regim mediu de înălțime pe strada Macului din Sibiu. Sibienii pot transmite observații și propuneri, în perioada 8 septembrie – 2 octombrie 2026, la adresa primăriei, prin email (pms@sibiu.ro) sau la numărul de telefonul 0269208800 int. 551.
Documentația PUZ își propune să reglementeze zona și să stabilească modul de rezolvare a obiectivelor de utilitate publică, modul de utilizare a terenurilor și amplasarea construcțiilor.
Blocuri noi aproape de Calea Șurii Mari: „Zona prezintă posibilități de dezvoltare”
Conform temei de proiectare, pe parcela ce a generat documentația PUZ se intenționează construirea unui ansamblu de locuințe colective cu toate dotările necesare. Terenul în cauză are în prezent categoria de folosință „fâneață” și este liber de construcții.
Dezvoltatorii consideră că această zonă merită dezvoltată. „Evoluția de-a lungul timpului a localității a dus la o stagnare a dezvoltării în zona amplasamentului. Frontul străzii principale, Calea Șurii Mari, a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani (zona comercială Selgros, centrul comercial Prima). În schimb, zona din planul secund a stagnat. Prin poziție, accesibilitate și posibilitate de cooperare în domeniul edilitar, precum și prin localizarea în zona limitrofă cartierului rezidențiale Calea Șurii Mari/Obor, zona prezintă posibilități de dezvoltare a funcțiunii rezidențiale, comerciale”, se arată în documentație.

Noile blocuri se vor construi, așadar, în nordul orașului, la aproximativ 4 kilometri de centrul Sibiului, zona având toate echipările edilitare și de interes general aferente unei astfel de dezvoltări, arată beneficiarii proiectului.
Ce înălțime vor avea
Blocurile vor avea un regim de înălțime stabilit la S+P+3+M, S+P+3+R, S+D+P+2+M, S+D+P+2+R, respectând o înălțime maximă la cornișa superioară sau la aticul ultimului nivel neretras de 16 metri și o înălțime maximă a clădirilor măsurată la coama acoperișului sau la aticul nivelului retras de 20 metri.
Conform proiectului, se vor realiza maxim 402 de apartamente, fiind puse la dispoziție 1,5 locuri de parcare pentru fiecare apartament. În total, va fi nevoie de 603 locuri de parcare, iar 361 dintre ele vor fi amenajate în subsol.
Din suprafața totală a terenului de 33.100 mp, suprafața de 8.275 mp este destinată construirii blocurilor. Spațiile plantate și libere de folosință comună se vor amenaja pe o suprafață de 6.620 mp.

Dezvoltatorul va lărgi strada
Strada Macului, pe care se vor construi noile blocuri, ar urma să fie lărgită pe cheltuiala dezvoltatorului. Circulația majoră se va desfășura pe Calea Șurii Mari, care va asigura legătura cu zona centrală.
„În 2025 s-a finalizat sensul giratoriu Selgros care facilitează racordul între Calea Șurii Mari și strada Macului. Gabaritul actual al străzii Macului este nesatisfăcător pentru traficul care va fi generat. De aceea, dezvoltatorul își asumă, pe cheltuiala proprie, lărgirea străzii Marcului la un profil cu o ampriză de 9,30 m (alcătuit din trotuar 1,80 m, două benzi de circulație de 3,50 m și o zonă verde cu lățimea de 50 cm). În prezent un proiect de lărgirea circulațiilor este în realizare de ing. Maria Cuzic”, se arată în documentație.
Dezvoltatorul a realizat și un studiu de trafic, concluzia fiind că traficul rutier existent este determinat de activitățile strict rezidențiale din zonă și are un caracter ciclic, ușor de previzionat. Valorile actuale ale volumelor de trafic sunt influențate de circulația de pe DN14. „În vederea desfășurării unei circulații în condiții depline de siguranță și confort pe rețeaua stradală existentă, se recomandă reamenajarea spațiilor laterale ale drumului, amenajarea trotuarului și îmbunătățirea factorului de lățime”, se mai arată în documentație.



