Un caz cutremurător de abandon a fost descoperit miercuri, 9 septembrie, în Nemșa, județul Sibiu. Un cățel de talie mică a fost găsit într-un sac legat, abandonat pe marginea drumului. Animalul nu a mai putut fi salvat. Reprezentanții Asociației „Împreună pentru Blănoși” Mediaș spun că astfel de situații au devenit o practică frecventă și susțin că, în acest an, au intervenit deja în aproximativ zece cazuri similare.
Potrivit asociației, unul dintre membrii echipei a observat sacul în timp ce se întorcea acasă, pe drumul spre Nemșa. În interior se afla un cățel care fusese abandonat și lăsat să moară.
„Iartă-ne, puiule, că nu am ajuns la timp să te salvăm…”, au transmis reprezentanții asociației, descriind cazul drept unul dintre cele mai greu de suportat întâlnite în ultima perioadă.
„Un suflet nevinovat, de mărimea unui bidon de apă de 5 litri, a fost băgat într-un sac, legat și lăsat să moară. Nu este «doar un câine». Este un suflet care a simțit frică, durere și suferință. Un suflet care nu a avut nicio vină”, au scris reprezentanții asociației.

„Sunt multe cazuri. A devenit un trend”
Laura Diana Blăjan, fondatoare a Asociației „Împreună pentru Blănoși”, spune că abandonurile de acest fel nu reprezintă cazuri izolate. Potrivit acesteia, organizația a întâlnit în ultima perioadă mai multe situații în care câinii au fost lăsați în saci, inclusiv în zone în care persoanele care îi abandonează par să se bazeze pe faptul că animalele vor fi găsite și salvate.
„Sunt multe cazuri. Chiar acum, de aproximativ o săptămână, avem și o situație filmată în zona unor blocuri, pentru care s-a făcut o plângere la Poliția Animalelor în vederea identificării persoanei responsabile. Avem câini care sunt lăsați în saci, inclusiv în zona adăpostului, probabil cu gândul că îi vom găsi și îi vom prelua”, a explicat Laura Diana Blăjan.

Fondatoarea asociației spune că multe dintre cazurile de abandon nici măcar nu ajung să fie cunoscute, deoarece animalele sunt lăsate în locuri izolate sau pur și simplu scoase din mașină și abandonate.
„Cele pe care le identificăm reprezintă, probabil, doar o mică parte din ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt foarte multe cazuri despre care nu știm. Uneori omul oprește mașina, dă jos câinele și pleacă. Animalul este lăsat fie să moară, fie în speranța că îl va găsi cineva”, spune aceasta.
Câini abandonați după ce proprietarii nu-i mai vor
Potrivit reprezentantei asociației, unele dintre animalele ajunse pe străzi par să fi avut anterior un proprietar și să fi trăit într-o gospodărie.
„După comportamentul lor îți poți da seama, uneori, că au trăit într-o curte. Se întâmplă ca proprietarul să moară, urmașii să nu mai aibă nevoie de câine, casa să fie vândută, iar noul proprietar să nu vrea animalul. Pur și simplu îl ia și îl lasă în stradă”, a explicat Laura Diana Blăjan.
Aceasta spune că abandonul este întâlnit frecvent în special în mediul rural, unde încă există mentalitatea potrivit căreia câinele trebuie doar să păzească gospodăria.
„Este o practică pe care o întâlnim la nivel național și este crunt ce se întâmplă. Din păcate, în mediul rural întâlnim foarte des situații în care câinele este ținut în curte doar pentru pază, fără să se țină cont de nevoile lui. Sunt animale ținute în condiții grele, fără suficientă apă sau îngrijire”, a mai spus fondatoarea asociației.
În Sibiu, zece cazuri similare anul acesta
Asociația „Împreună pentru Blănoși” funcționează în principal cu un grup restrâns de persoane.
„Suntem în jur de cinci-șase persoane care ne implicăm constant, dintre care trei suntem membri fondatori. Numai anul acesta cred că am intervenit în aproximativ zece cazuri de acest gen”, a precizat Laura Diana Blăjan.
Fenomenul abandonului este vizibil și în alte zone din țară. În aprilie 2026, un bărbat din Caransebeș a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat 16 pui de câine, iar în Iași un alt bărbat a primit aceeași amendă după ce a abandonat o cățelușă și cei șase pui ai acesteia.
La Sibiu, date publice prezentate în luna martie arătau că, de la începutul anului, municipalitatea capturase 50 de câini de pe domeniul public. În același timp, Animal Life anunța că găsise 11 pui abandonați, dintre care trei au murit.
O investigație realizată în ianuarie 2026 de Vier Pfoten în nouă adăposturi publice din România a documentat condiții foarte proaste și rate ridicate ale mortalității; AP citează o estimare de aproximativ 500.000 de câini fără stăpân în România. Asta este însă populația estimată de câini fără stăpân, nu numărul câinilor abandonați în 2026. (detalii aici)
„Am fi vrut să ajungem la tine”
Reprezentanții „Împreună pentru Blănoși” spun că cel mai greu de acceptat este faptul că animalul găsit în Nemșa ar fi putut avea o șansă dacă ar fi fost descoperit la timp.
„Am fi vrut să ajungem la tine. Să te luăm în brațe, să te ducem la medic, să-ți oferim un loc sigur și să afli, măcar pentru o clipă, ce înseamnă să fii iubit. Am ajuns prea târziu”, au transmis aceștia.
Asociația cere în continuare implicare din partea autorităților și a oamenilor care observă cazuri de abandon sau cruzime asupra animalelor.
„Nu te vom uita. Și nu vom tăcea”, au încheiat reprezentanții asociației.
Amenzi de până la 12.000 de lei pentru abandon
Persoanele care își abandonează animalele riscă sancțiuni contravenționale. În cazul abandonului, amenzile pot ajunge la 12.000 de lei, iar dacă fapta este însoțită de acte de cruzime sau de alte forme de rele tratamente, situația poate avea și consecințe penale, în funcție de faptele constatate.



