Echipaj SMURD lucrează la locul unui accident rutier (imagine de arhivă)
foto: arhivă

Un accident rutier s-a produs, marți dimineața, la ieșire din Boița spre Vâlcea.

UPDATE 3

În urma investigațiilor medicale realizate în UPU Sibiu, s-a constatat că femeia nu necesită internarea. Ea a putut pleca acasă cu recomandări.

UPDATE 2

Potrivit polițiștilor sibieni, accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanței de siguranță în mers.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, sensul de mers Sibiu – Rm. Vâlcea, la ieșirea din localitatea Boița, km 247 + 300 m, un bărbat, în vârstă de 71 de ani, domiciliat în județul Hunedoara, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa de către o femeie, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Sibiu”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

O pasageră din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 71 de ani, respectiv o femeie, în vârstă de 74 de ani, domiciliată în județul Hunedoara, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Fără mari probleme de trafic.

UPDATE 1

La fața locului au fost evaluate medical 3 persoane, iar o femeie a fost transportată la UPU Sibiu, întrucât a suferit un traumatism abdominal.

ȘTIREA INIȚIALĂ

La locul accidentului au intervenit polițiști și echipaje medicale.

„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 7 la ieșire din Boița spre Vâlcea la un accident rutier. La fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și una de descarcerare. Din primele informații două persoane sunt evaluate medical în aceste momente”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Misiunea este în desfășurare. Revenim cu detalii!

Ultima oră