Un sediu înseamnă mai mult decât o clădire, înseamnă oameni, locuri și o comunitate din care faci parte. Pentru tmax, cei cinci ani de prezență în Sibiu au însemnat nu doar dezvoltarea activității și a echipei locale, ci și apropierea de oraș și de proiectele care contribuie la păstrarea lucrurilor importante pentru comunitate.
Pentru tmax, apropierea de comunitatea sibiană se traduce și prin susținerea unor proiecte care au o valoare dincolo de prezent. Un astfel de proiect este restaurarea depozitului de lemn al gării din Cornățel, parte a istoricei linii feroviare Sibiu–Agnita, realizată alături de Ambulanța pentru Monumente.
Proiectul este mai mult decât o contribuție la restaurarea unei clădiri. Este o formă prin care compania își asumă faptul că, după cinci ani de activitate, face parte din comunitatea sibiană și poate contribui la păstrarea unor locuri care spun povestea regiunii.
„Am ales să susținem Ambulanța pentru Monumente pentru că noi credem în protecție și siguranță pe termen lung. Apreciem enorm echipa noastră locală din Sibiu și ne dorim să oferim ceva înapoi comunității din care facem parte”, declară CEO-ul tmax group, Thorsten Thom.

Sprijinul companiilor poate face diferența în salvarea monumentelor
Pentru Ambulanța pentru Monumente, implicarea companiilor este cu atât mai importantă cu cât restaurarea și punerea în siguranță a monumentelor presupun resurse pe care organizațiile care lucrează în acest domeniu nu le pot asigura întotdeauna singure.
Eugen Vaida, reprezentant al Ambulanței pentru Monumente, spune că sprijinul tmax a fost esențial pentru intervenția de la Cornățel. „Companiile ar trebui să aibă un rol extrem de important în situația monumentelor istorice, mai ales acolo unde statul nu reușește să asigure finanțarea necesară. Implicarea companiilor, prin astfel de fonduri și prin colaborarea cu ONG-urile, este foarte importantă.
Mai mult de jumătate din fondurile necesare acestui proiect au venit de la tmax și au fost esențiale pentru punerea în siguranță a clădirii. Fără acest sprijin, nu ne-am fi descurcat. Acest lucru face ca și alte companii să se uite mai atent la astfel de proiecte și să se implice la rândul lor”, spune Eugen Vaida.
Implicarea nu s-a limitat însă la sprijinul financiar. Angajați ai tmax au venit pe teren și au lucrat alături de echipele implicate în restaurare. „Colegii de la tmax au venit și ca voluntari pe teren și ne-au ajutat efectiv la lucrări. Am lucrat la acest proiect în mod continuu, iar sprijinul tmax a fost decisiv”, mai spune Eugen Vaida.
De la o unitate de producție la o echipă de peste 200 de oameni în Sibiu
Prezența tmax în Sibiu a început în urmă cu cinci ani, odată cu dezvoltarea unei noi unități de producție. Astăzi, compania are aici o echipă de peste 200 de angajați, iar legătura cu regiunea depășește activitatea de zi cu zi din fabrică.
Mesajul se regăsește și în direcția pe care compania o promovează în relația cu comunitatea: „Creștem împreună. Protejăm ceea ce contează.”
Pentru Eugen Vaida, faptul că o companie se implică în regiunea în care activează are și un efect mai larg, mai ales atunci când angajații companiei sunt, la rândul lor, parte din comunitatea locală. „Contează foarte mult ca o companie să se implice în regiunea în care activează, mai ales atunci când are și angajați din comunitatea locală, pentru că prin aceștia se transmite, de fapt, implicarea mai departe. Comunitatea locală este extrem de importantă pentru salvarea monumentelor, iar pentru mentenanța lor ulterioară, fără implicarea oamenilor din comunitate, va fi foarte greu să păstrăm aceste obiective”, explică acesta.
Un proiect pentru păstrarea unei bucăți din istoria Văii Hârtibaciului
Depozitul de lemn al gării din Cornățel este o construcție utilitară asociată fostei linii feroviare Sibiu–Agnita și este legată de istoria infrastructurii care susținea transportul și activitățile economice de pe Valea Hârtibaciului.
Clădirea, ridicată în urmă cu aproximativ 110 ani, a ajuns într-o stare avansată de degradare. Intervenția Ambulanței pentru Monumente urmărește refacerea construcției, prin utilizarea unor tehnici tradiționale și a unor materiale adaptate caracterului original al clădirii.
Contribuția tmax a sprijinit lucrările necesare pentru restaurarea structurii, a pereților și a acoperișului. Intervenția a inclus completarea și înlocuirea elementelor structurale degradate, refacerea închiderilor și montarea unei noi învelitori din țiglă tip Marsilia, alături de sistemul de evacuare a apelor pluviale realizat după forma originală.
Prin aceste lucrări, depozitul este stabilizat și protejat de factorii de mediu, urmând să își recapete locul în ansamblul feroviar de la Cornățel.
Proiectul este realizat de Ambulanța pentru Monumente în parteneriat cu Asociația Prietenii Mocăniței, care este implicată în recuperarea patrimoniului feroviar de pe Valea Hârtibaciului.

Când angajații devin parte din proiect
Implicarea tmax nu s-a limitat la sprijinul financiar. Voluntari din cadrul companiei au fost implicați direct în proiect, experimentând munca de restaurare și contribuind, alături de echipele implicate, la recuperarea unei clădiri care risca să dispară.
Pentru Irina Bușe, voluntar tmax, experiența a fost una care a depășit simpla participare la o activitate de voluntariat. „Cel mai mult mi-a rămas în minte sentimentul de la finalul zilei, când te uiți în urmă și vezi ceea ce ai reușit să faci împreună cu ceilalți. Pentru mine, cel mai frumos lucru a fost să plec de acolo cu sentimentul că timpul și energia mea au avut un rost. Cred că astfel de proiecte ne amintesc că, împreună, putem face lucruri care contează”, a declarat aceasta.
Pentru companie, astfel de inițiative reprezintă și o modalitate de a le oferi angajaților posibilitatea de a se implica în locurile în care trăiesc și lucrează.
„Creștem împreună. Protejăm ceea ce contează.”
Alegerea proiectului de la Cornățel are, pentru tmax, o legătură directă cu modul în care compania își vede rolul în comunitate.
„Când spunem că vrem să creștem împreună, nu ne referim doar la companie. Ne referim și la oamenii care fac parte din echipa noastră, la comunitatea în care suntem prezenți și la locurile care dau identitate acestei regiuni”, este mesajul transmis de companie.
Restaurarea depozitului de lemn din Cornățel este un exemplu concret al acestei abordări: o companie care își desfășoară activitatea în Sibiu contribuie la păstrarea unei bucăți din istoria locului.
Iar pentru un obiectiv care a făcut parte din povestea transportului feroviar de pe Valea Hârtibaciului, faptul că este readus la viață înseamnă și o nouă etapă în povestea sa.
Pentru tmax, este și un mod de a spune că a face parte dintr-o comunitate înseamnă nu doar să construiești pentru viitor, ci și să protejezi ceea ce merită păstrat din trecut.

tmax în Sibiu înseamnă mai mult decât industria auto
Deși activitatea tmax este uneori asociată în primul rând cu industria automotive, compania are un portofoliu mai larg de aplicații și industrii. tmax este specializată în proiectarea și fabricarea de sisteme de izolare termică și acustică pentru aplicații la temperaturi ridicate, dezvoltând soluții personalizate pentru o varietate de domenii.
Compania, fondată în 1976, oferă soluții pentru industria navală, producerea de energie, agricultură, minerit, transporturi și industria auto, dar și pentru tehnologii emergente, precum cele bazate pe hidrogen. Soluțiile dezvoltate de tmax pot fi întâlnite în zona motoarelor, a turbocompresoarelor și a sistemelor de evacuare, dar și în aplicații pentru pile de combustie și electrolizoare.
Misiunea companiei este sintetizată prin conceptul „Smart. Temperature Solutions” – soluții personalizate pentru provocările generate de temperaturile ridicate, cu accent pe eficiență energetică, performanță și siguranță.
Tmax este un furnizor global de soluții de izolare termică și acustică pentru aplicații la temperaturi ridicate. Compania dezvoltă și produce soluții personalizate pentru mai multe industrii, de la motoare navale și producerea staționară de energie până la agricultură, minerit, transporturi, industria auto și tehnologii bazate pe hidrogen.
Mai multe informații despre tmax sunt disponibile pe tmaxgroup.com.

